La sfârșitul anului doi de studii mă intorc la paiațe, mă întorc spre mine.
Încă o paiață ușor strălucitoare și melancolică.
Încă lupt, încă stau pe craca mea bufnițească și adun amintiri în valiză.
O paiață care își smulge costumul si părul ca să îmbrace alt rol, ca să vă facă să râdeți, că, deh, pentru asta plătiți.
Și mi-e dor de Finetti, cățelușa mea dragă - ”tărtăcuța” sau ”jită afurisită” - cum o numeam eu cu dragoste.
S-a prapadit luni. A sfâșiat-o!
Când eram întrebată dacă mai am frați sau surori, le spuneam că suntem numai două - eu si Finetti la părinți.
Sunt o paiață pentru ca luni dimineață ea a plecat și o dată cu ea, s-a dus și o particică din mine, așa, cam cât ea de mică.
Sunt o paiață pentru că la ora 5 după-amiază am jucat o picătură de sange. Pe mama picatură de sânge care își căuta fiul si soțul cu speranță, mama picătura moralizatoare.
Paiață, zburdă picătura de sange!
Sunt o paiață!
Cu drag,
Ilinca!
Postez un filmuleț mic cu o Finetti jucaușă, mereu dornică de atenție, iubitoare.
Piesa care m-a inspirat:
