Bufniţa Magdalena

Bufniţa Magdalena - femeie păcătoasă,
 îşi dezvăluie exuberanţa numai sub cortina propriilor aripi.
Din când în când, lumina se strecoară prin penaj
sub paşii de milonga,
sub forma coapselor care-şi cuprind cu obstinenţă stăpânul.
De la tângă la tango,
vino să ne petrecem căutandu-ne prin ploaie
alergând pe dorinţele pietrelor cubice
din pieţele publice.
Las-o la final sa-şi topească aripile de asfaltul strazilor mărginaşe,
îngenunchindu-se-n extaz.

Pământul meu

Pământul meu, bătătoritul
Peste care am chemat
furtuna, vijeliile şi pe Sfanta Ploaie s-a revoltat.
Pământul meu, îngheţatul şi-amorţitul.

Am chemat soarele.
L-am alungat.

Plugul m-a tăiat şi m-a întors şi m-a răstors.
Soarele dădea târcoale
şi atunci te-am văzut pe brazdele mele strălucind.
Te îngropasem cândva.

Acum mă semăn cu  floarea soarelui
ca să te pot privi în fiecare zi
iar noaptea să m-alătur ţie.



A ta,
Psyche.

Semne?

Nu vei trimite niciodată semne
toamnei de pe bulevardul Primăverii
pentru ca atunci va sta să plouă proaspăt.
Frica ta mă  face iarnă.
Ori nu-i  mai lesne a căuta primăvara de sub borul generos al unei pălării?
Semnele zac, nu se trimit.
Nu înţelegi ce va să vină decât din adieri concrete.
Cruţă-mă îngheţându-mă!

Paradoxul păpuşarului

Să te trezeşti dimineaţa cu dorinţa de a îmbraţişa şi să nu ai pe cine, decât pe propria-ţi marionetă. Norocul tău că e bine legată: nu poate fugi, nu o poţi alunga.