luni, 24 iunie 2013

Sunt o paiață, nu am uitat. El mi-a amintit.



























Și mi-e dor de Corina, paiața mea.
La sfârșitul anului doi de studii mă intorc la paiațe, mă întorc spre mine.
Încă o paiață ușor strălucitoare și melancolică.

Încă lupt, încă stau pe craca mea bufnițească și adun amintiri în valiză.
O paiață care își smulge costumul si părul ca să îmbrace alt rol, ca să vă facă să râdeți, că, deh, pentru asta plătiți. 
























Și mi-e dor de Finetti, cățelușa mea dragă - ”tărtăcuța” sau ”jită afurisită” - cum o numeam eu cu dragoste.
S-a prapadit luni. A sfâșiat-o! 

Când eram întrebată dacă mai am frați sau surori, le spuneam că suntem numai două - eu si Finetti la părinți. 

Sunt o paiață pentru ca luni dimineață ea a plecat și o dată cu ea, s-a dus și o particică din mine, așa, cam cât ea de mică. 

Sunt o paiață pentru că la ora 5 după-amiază am jucat o picătură de sange. Pe mama picatură de sânge care își căuta fiul si soțul cu speranță, mama picătura moralizatoare. 

Paiață, zburdă picătura de sange! 



Sunt o paiață!


Cu drag,
Ilinca!









Postez un filmuleț mic cu o Finetti jucaușă, mereu dornică de atenție, iubitoare.




Piesa care m-a inspirat: