Râzi, paiaţă!: Râzi, paiaţă!

Nu ştiu dacă v-aţi întrebat vreodată de unde vine numele blogului meu. Râzi, paiaţă! vine din opera Pagliacci scrisă de Ruggero Leoncavallo.

Recitar! Mentre preso dal delirio
non so più quel che dico e quel che faccio!
Eppure... è d'uopo... sforzati!
Bah, seti tu forse un uom?
Tu sei Pagliaccio!
Vesti la giubba e la faccia infarina.
La gente paga e rider vuole qua.
E se Arelcchin t'invola Colombina
ridi, Pagliaccio e ognun applaudirà!
Tramuta in lazzi lo spasmo ed il pianto;
in una smorfia il singhiozzo e 'l dolor...
Ridi, Pagliaccio, sul tuo amore infranto,
ridi del duol che t'avvelena il cor!

(traducere)

Să-mi recit rolul!? Când sunt prada delirului

Nu mai ştiu nici ce spun, nici ce fac!

Şi totuşi... mai apoi....adună-ţi puterile!

Ce, crezi că mai eşti om?

Eşti o paiaţă!

Îmbracă-ţi costumul, dă-ţi cu făină pe faţă!

Lumea plăteşte şi vrea să o faci să râdă.

Şi dacă Arlechin ţi-o fură pe Colombina,

Tu râzi, paiaţă, şi toţi vor aplauda!

Preschimbă în glume spasmul şi plânsul,

În strâmbătura suspinul şi durerea...

Râzi, paiaţă, de iubirea ta înfrântă,

Râzi de durerea care iti invenineaza inima!

(acestea sunt versurile ariei Vesti la giubba)

Unul din lucrurile care îmi plac cel mai mult la şcoala de teatru la care activez, este că Profa noastră ne trimite bijuterii. Bijuterii artistice precum filme, operă, muzică, balet. Aşa am aflat eu de Pagliacci, opera preferată a Profei şi a mea.

De ce Râzi, paiaţă? Pentru că vorbeşte despre condiţia actorului. Actorul este o paiaţă pusă în slujba publicului, având datoria să facă sala să râdă indiferent de starea lui sufletească.

Chiar dacă îţi vine să plângi, chiar dacă eşti nervos, ţi-e foame, ţi-e rău, pe scenă, trebuie să anulezi tot ce ţine de tine, ca om, şi să fii personajul care râde, căruia îi este bine, este îndragostit sau trebuie să fie într-o stare complet opusă faţă de starea ta. Despre asta este vorba şi în opera Pagliacci.

Să vă povestesc ce se întâmplă în Pagliacci:

Prolog:

O trupă de actori ambulanţi (paiaţe) poposeşte într-un nou oraş pentru a da o nouă reprezentaţie. Lumea aleargă cu entuziasm să vadă mascăricii evoluând pe scenă. Apare pe scenă unul din membrii trupei, Tonio, îmbrăcat în personajul său (Taddeo) şi se adresează publicului, amintindu-i că actorii au şi ei sentimente şi că spectacolul care se va da în acea seară este despre oameni din viaţa de zi cu zi.

Actul I

In piaţa publică, şeful trupei de actori, Canio, anunţă că spectacolul va fi seara, înainte de apusul soarelui şi că va fi vorba de un soţ înşelat şi nătărau. Oamenii din piaţă îi invită pe actori la crâşmă, ca să sărbătorească împreună. Canio şi Beppe (un alt membru al trupei) acceptă bucuroşi, însă Tonio refuză să meargă cu ei. Cineva din mulţime face o glumă, sugerând că refuzul lui Tonio de a-i însoţi ascunde dorinţa acestuia de a rămâne singur cu Nedda, soţia lui Canio. Însă Canio reacţionează violent, spunând că, dacă pe scenă acceptă să joace rolul unui soţ înşelat, n-ar tolera un asemenea lucru în viaţa lui personală. Din fericire, spune el, teatrul şi viaţa nu sunt unul şi acelaşi lucru. Cineva întreabă dacă ar avea motive să o suspecteze pe Nedda, dar Canio neagă şi o sărută cu foc pe soţia lui, după care pleacă la cârciumă.

Rămasă singură, Nedda, care îi este într-adevăr infidelă lui Canio, este înspăimântată de privirea acestuia aprinsă, dar alungă cât mai repede gândul acesta din minte. Tonio vine la ea şi îi mărturiseşte că o iubeşte, dar Nedda râde de el. Furios, Tonio încearcă să o siluiască, dar Nedda îi răneşte faţa cu un cuţit. Tonio jură că se va răzbuna.

Vine iubitul Neddei, Silvio, şi îi propune acesteia să fugă amândoi după spectacolul din acea seară. Deşi e înspăimântată, Nedda acceptă. Tonio, care a tras cu urechea, dă fuga la cârciumă şi-l aduce pe Canio, în speranţa că acesta îi va surprinde pe cei doi. Ajuns acasă, Canio aude şoaptele drăgăstoase ale celor doi şi mai ales replica Neddei: "În noaptea aceasta voi fi a ta pentru totdeauna." Dă buzna peste cei doi amanţi, dar Silvio reuşeşte să fugă, astfel încât Canio nu ştie cine este iubitul soţiei sale. Îi cere acesteia să-i spună numele amantului, dar Nedda refuză. Înfuriat, Canio vrea să-şi ucidă soţia cu un cuţit, dar îl opresc ceilalţi membri ai trupei. Tonio îl ia deoparte pe Canio şi îi spune că e mai bine să se prefacă şi să fie cu ochii în patru, deoarece la spectacol sigur va fi de faţă şi amantul Neddei. Între timp, tot ceea ce trebuie să facă este să se pregătească pentru spectacol, pentru a-şi recita rolul. Urmează celebra arie (pe care v-am prezentat-o mai sus), în care Canio, distrus sufleteşte, vorbeste despre condiţia unei paiaţe (a unui actor): aceea de a se anula pe sine, de a se preface că e vesel în ciuda suferinţei, numai ca să aducă bucurie publicului.

Actul II

Lumea se adună. Începe spectacolul. Subiectul piesei seamană foarte mult cu povestea actorilor din viaţa reală: Canio îl interpreteaza pe Pagliaccio, un soţ înşelat. Nedda este Colombina, soţia necredincioasă, Tonio este Taddeo, îndragostit de Colombina, dar luat adesea în râs de aceasta, iar Beppe este Arlechino, amantul Colombinei. Colombina intră în scenă şi spune că soţul ei Pagliaccio e plecat la cârciumă şi nu vine decât foarte tarziu. Până atunci ea pregăteşte o masă delicioasă pentru ea şi iubitul ei, Arlechino. Acesta îi cântă o serenadă la fereastră şi Nedda este încântată. Apare Taddeo, care îi face declaraţii de dragoste Colombinei, dar are parte numai de dispreţul ei. Încearcă să o sărute cu forţa, dar Arlechin sare în ajutorul ei. Colombina rămâne singură cu Arlechino, dar Taddeo îl aduce pe Pagliaccio mai devreme de la crasma. Arlechino fuge, iar Colombina îi spune la plecare "În noaptea aceasta voi fi a ta pentru totdeauna". Canio tresare în spatele cortinei când aude aceleaşi cuvinte pe care Nedda le-a rostit către amantul său, dar hotărăşte să îşi joace rolul. Intră pe scenă bănuitor şi îi spune Colombinei că a auzit un glas de bărbat. Ea neagă şi îl cheamă martor pe Taddeo. Acesta dă un raspuns în doi peri. Pagliaccio insistă să afle numele iubitului Colombinei. Colombina face glume şi răspunde evaziv. Înfuriat, Canio îşi iese din rol şi îi cere de data asta soţiei sale, Nedda, să spună numele amantului. Publicul se miră cât de natural joacă actorii. Nedda continuă să îşi joace rolul şi îl aduce în scenă pe Arlechino, ca marturisire. Dar Canio, care nu îşi mai joacă rolul, insistă să afle numele amantului soţiei sale. Nedda îi atrage atenţia că sunt pe scenă spunându-i: "Pagliaccio!... Pagliaccio!" Urmează o noua arie celebră. Canio îi spune Neddei că el nu este Pagliaccio, ci un soţ înşelat, care a crezut în dragostea soţiei sale. Nedda încearca să îl mângâie, dar îţi dă seama că trebuie să continue comedia, ceea ce pe Canio îl înfurie şi mai tare. Tonio îi strecoară în mână un cuţit, cu care o înjunghie pe Nedda în văzul tuturor. Iubitul Neddei, aflat în public, sare în ajutorul ei, dar Canio îl ucide şi pe dânsul. În mijlocul strigătelor îngrozite ale mulţimii, Tonio, costumat în personajul său Taddeo, declamă cu patos: "La commedia e finita!" (Comedia s-a sfârşit!).

Am ales să postez o variantă minunată a operei Paglacci în regia lui Franco Zeffirelli, din 1982, cu Placido Domingo şi Teresa Stratas.

-Prima- parte: