O femeie

Într-o temniţă, o femeie îşi leapădă perlele de la gât şi de la urechi şi inelul.
Rochia îi cade de pe umeri acaparându-i gleznele.
Din cercul puhav evadează molatec picioarele
dezvelite de tăciunele condurilor înalţi.

Caută legătorile umede cu care îşi va amuţi gleznele.
A-şi lega strâns-strâns mâinile la spate nu cere multă hotărâre.
Îşi cheamă torţionarii: Îndoiala, Teama, Gelozia şi pe renumitul
Răcnetul fără răsunet
specializat în lovirea cu tăceri de plumb.

Îngenunchiind, răpusă, râde plangand.
Legăturile-s perfect strânse!

Luntrea

Dacă pluteşti într-o luntre umplută cu apă
ancorat de-un mal nevăzut de o funie
sau dacă funia ne leagă, aşa, ancestral;
dacă Ofelia vrea să o rupă cu mâinie goale,
să o roadă cu dinţii şi cu unghiile,
să o smulgă din ea?

Tu, alarmat doar de mişcările bărcii
te ridici apatic din plutire şi mă priveşti
trecându-ţi mâna prin părul ud de încremenire.
Te întorci amorţit cu faţa la proră,
sprijinit de buza luntrei
îţi împrăştii gândul în delta temerilor ascuţite.

Coroană de păr cald cu rădăcini de răcnete împlântate-n pământ,
pe un mal.