Lady Day 2

Epoca postbelică a venit cu o încercare nereuşită de a scapa de vicii. Perioade lungi de depresie, relaţii cu bărbaţi care o băteau şi o înşelau (nici unul dintre ei nefiind interesat să o reabiliteze, să o pună pe picioare, starea ei fiind destul de rea încă din anii 1945-1946 - când a câştigat premii pentru cea mai bună voce feminina). Păcat de femeile talentate care cad pe mâna unor nenorociţi ce le transformă în slugi şi le distrug! Mai rău e că ele se complac în starea asta.

În My man, Billie povesteşte despre barbatul ei, un om nici urât şi nici prea inteligent "He's not much on looks/ He's no hero out of books/ But I love him" - pe care îl iubeşte, dar care o înşeala "Two or three girls/ Has he/ That he likes as well as me/ But I love him" şi uneori o bate chiar "He beats me, too/ What can I do?". Ea este ataşata de "agresorul" ei şi spune că, oricum ar fi, ea îşi iubeşte bărbatul: "Oh, my man, I love him so/ He'll never know/ All my life is just despair/ But I don't care/ When he takes me in his arms/ The world is bright/ All right".
Clipul de bună calitate, dezvăluie o Billie mai bolnavă, mai plansă, mai înaintată în varstă.



What's the difference if I say
I'll go away
When I know I'll come back
On my knees someday

For whatever my man is
I'm his forevermore

În 1946 joacă filmul "New Orleans", alături de LOUIS ARMSTRONG (vedeta copilariei ei). Filmul a dezamăgit-o, ea jucând un rol de servitoare - unde să mai pui că majoritatea scenelor filmate cu ea au fost taiate. Billie face în 1954 un turneu triumfător în Europa, spre deosebire de cel din 1958 cand a fost hulită.

Clipul e din 1946, din filmul "New Orleans", alaturi de Louis Amstrong:



În 1956 începe să-şi dicteze autobiografia ziaristului William Duffy, care va fi publicată sub numele "Lady sings the blues". Se spune că lucrarea conţine multe informaţii eronate(spre exemplu, căsătoria dintre părinţii ei pe când ea avea 3 ani). După această carte se va face în 1973 un film, cu acelaşi nume, film ce primeste 5 nominalizări la premiul Oscar şi câştigă un Golden Globe, rolul lui BILLIE fiind interpretat Diana Ross. Eu am văzut filmul, dar "Dirty Diana"(cum îi zicea Michael) nu e chiar o cantareaţă de jazz, e o scandura de 40 de kg pe langa Billie - care era ceva mai corpolentă, melodiile fiind interpretate in stilul ei - mai pop, mai modern, care după părerea mea, nu e apropiat de simţirea, tandreţea si pasiunea cu care cânta măreţa mea Billie Holiday, care, deşi nu avea nici o şcoală de canto, le-a dat clasă multora de pe vremea ei( ce să mai zicem de "artiştii" de azi), chiar si Ellei Fitzgerald!

Se căsătoreşte cu Louis McKay, care va deveni şi managerul ei, despre care se spune ca ar fi avut legături cu mafia. Acesta s-a dovedit a fi mult mai interesat de banii lui Billie decat de sanatatea ei, care se inrăutăţeste cu fiecare zi. În film este mai "umanizat", fiind prezentat ca cel care dorea să o salveze de droguri.

În 1959 după ce face ultima înregistrare, este internată de urgenţă la Metropolitan Hospital din New York, din pricina unei grave crize de hepatita care îi afectează şi inima. Moare pe 17 iulie, la 44 de ani, cu politisti in jurul patului de spital, cu sufletul chinuit de a nu fi avut un copil.

Cântecul prin care "am luat legătura" cu ea, cu care m-a fermecat din prima clipa şi care m-a determinat să o "cercetez":



Nimeni nu cânta mai bine decât ea cuvintele "foame" sau "dragoste" pentru că ea ştia ce înseamnă cele doua cuvinte din propria experienţă.

Ea spunea că nu cântă piesele niciodată în acelaşi fel sau acelaşi tempo. Starea ei, experienţele de la o zi la alta remodelau melodiile de la o seara la alta. Avea capacitatea de a-şi schimba starea în funcţie de piesă. Să mai precizăm de capacitatea ei de magnetizare a publicului? De dicţia perfectă? De vocea ei energică si de inflecţiunile voluptoase?

Uff, câtă eleganţă, câtă voluptate, cât de... personal !(una din melodiile mele preferate) : I love you, Porgy


E bine ştiut faptul că Lady Day cânta până la epuizare, până ce-şi golea sufletul; odata ajunsă în cabină, începea să-şi plangă durerea.

Iată ce informaţie interesantă am gasit intr-un articol: Clarinetistul TONY SCOTT o compara la un moment dat pe BILLIE cu ELLA FITZGERALD: "când o cântăreaţă ca ELLA spune "bărbatul meu a plecat", crezi că respectivul s-a dus până la colţul străzii să cumpere o pâine sau ceva de felul aceasta. În schimb cand BILLIE spune "barbatul meu s-a dus", atunci îl vezi mergând pe stradă, cu geamantanele făcute, şi ştii că nu se mai întoarce niciodată".


Ştiu ca nu sunt mulţi cei care apreciază o astfel de muzică. Oricum ar sta treburile în domeniul artistic, sper să se găsească vreo câţiva cărora să le placă definiţiile calităţii din perspectiva mea, una dintre ele fiind BILLIE HOLIDAY.