Cântăreaţa de JAZZ

Astăzi vreau să împart cu voi o melodie dragă mie, pe care o ascult de câţiva ani: It was written in the stars cântată de Ella Fitzgerald.

Şi dacă tot veni vorba de Ella Fitzgerald, iată o poezie a lui Miron Radu Paraschivescu, dedicată ei.

Cântăreaţa de Jazz

Se smulge vocea tinerei femei
Din pieptul palpitând ca o aripă,
dar n-o să cadă oare dintr-o clipă
Într-alta, smulsă în afara ei
De vuitorul melodiei val
Zvârlită în vârtejul inegal
Ce-o soarbe-acum şi o redă întreagă,
Fără ecoul care să-i răspundă,
Nici golf propice care s-o culeagă?

Orbit rămân de fiece secundă
Şi pustiit de apriga dogoare
Ce-o mistuie. Că eu o văd cum moare
Nemaiprimind napoi ce dăruise,
Sorbită-n constelaţia de vise
Ce în explozii i-o născuse cântul,
Si-acuma, soare tânăr, scăpăta.

Ci mândră sta, ca o gradină-n vântul
Din golul cărui s-ar împrospăta.




Mereu devotată adevăratei arte,
Ilinca.

Citate despre arta actorului -3-

 1 ”... găsesc că e absolut esenţial să lucrezi în bună dispoziţie. Este exact ceea ce fac eu. Ştiu sigur că resimt mai multă plăcere să-mi joc rolurile decât simte publicul să le vadă. Vedeţi, e  cu mult mai interesant să creezi un personaj decât să ţi se dea unul făcut de-a gata după măsura ta. Iată de ce, fie spus în treacăt, devin mereu nervos când joc în film. Acolo mă simt constrâns, căci cinematograful nu-ţi lasă destulă libertate. Dimpotrivă, pe scenă poţi crea un personaj pe care-l poţi îmbogăţi în fiecare seară. ”

2 ”Şi acum, ca să mai vorbim tot despre actori, în ceea ce mă priveşte, îmi place să uit pe cât posibil „eul” meu, atunci când creez un personaj. Nu sunt dintre cei care intră într-un soi de transă spre a se pregăti pentru ceva măreţ. Eu fac un efort real să cunosc personajul de aşa manieră încât el să-mi fie în întregime familiar prin toate reacţiile sale, în indiferent ce împrejurări. Când eşti astfel legat de rolul tău, el devine până într-atât parte din tine încât, atunci când rosteşti versuri de pildă, chiar pentru a mia oară, ai impresia că le spui cu spontaneitate.” Citatele 1 şi 2 aparţin lui LAURENCE OLIVIER, şi fac parte dintr-un interviu luat de un reporter de la revista Photoplay, pe când Laurence avea 31 de ani, imediat după ce terminase de filmat La răscruce de vânturi.

3 ”Publicul nu doreşte decât să ne regăsească întotdeauna asemenea primului şoc afectiv pe care i l-am inspirat. Adevărata noastră personalitate, multiplă şi subterană, nu-l poate decât deconcentra” EDWIGE FEUILLERE

4 Teatrul, este o convenţie stabilită între actori şi spectatori, o convenţie în care actorul se obligă să interpreteze un anumit personaj, iar spectatorul se obligă să-l creadă;  să-l creadă, da, dar cu o singură condiţie : ca ceea ce ”joacă” actorul să poată fi într-adevăr crezut ... Spectatorul stă pe locul lui şi-ţi spune : ”Am citit afişul, am văzut ce joci, sunt dispus să te cred, acum convinge-mă! – şi datoria noastră este să facem acest lucru, toţi, fără excepţie.”   CONSTANTIN TĂNASE

5 "Tănase a înţeles că, dacă în general în teatru, modul de interpretare trebuie legat indisolubil de personalitatea actorului – chiar de calităţile lui fizice – acest lucru, în ceea ce priveşte cupletul, devenea esenţial." IOAN MASOFF – RADU TĂNASE: Tănase   

Cu dragoste,

Pentru Alexandra.

Scufiţa Roşie

Aş dori să reiau ideea cu spectacolul Scufiţa Roşie a Companiei Louis Brouillard din Paris. Ei bine, am fost şi la a doua reprezentaţie a piesei iar acum pot vorbi clar. În primul rând, francezii au montat o adaptare modernă după clasica Scufiţa Roşie,,cea a fraţilor Grimm. Povestea are la bază următoarea temă: părinţii care nu comunică cu copii lor şi confruntarea cu frica. Treaba urâtă e că această variantă nu era pentru copii aşa mici cum au fost aduşi de educatoare - care, la reprezentaţia de dimineaţă m-au uimit şi terorizat cu gălăgia lor - oricum ei nu prea au înţeles nimic. În schimb, la a doua reprezentaţia am văzut emoţie pe faţa adulţilor au fost emoţionaţi (unii până la lacrimi). Cu un decor cât se poate de simplu, cu mişcări cât se poate de graţioase, expresivitate naturală, compania pariziană m-a impresionat. Am observat că faţă de piesele româneşti (am mai văzut Dumbrava minunată şi Hansel şi Gretel), cele de afară, au fost mai sincere, mai naturale, ele antrenează creierul celor mici. Cele de la noi au fost greu de înţeles şi improvizate. Păpuşile în mare parte palide, deloc spectaculoase pentru gustul meu.   

Sincer, am înţeles că teatrul de păpuşi de la noi  parcă rămâne undeva în urmă. Regizorii au uitat că în ziua de azi, copii sunt mai deştepti, că evoluează mai repede decât au evoluat ei şi că nu este deloc recomandat să te prezinţi în faţa lor cu minciuni şi cu lucruri ponosite. Dacă tehnologia se prezintă aşa stralucitoare în faţa "micilor omuleţi" cum vă mai aşteptaţi voi sa-i atrageţi la teatru cu prăfăria asta? Nu e de mirare ca mulţi elevi vin la teatru cu bilete luate din obligaţie de la profesori şi în mijlocul spectacolului se manifestă cum nu se poate mai zgomotos ca toate animalele.

De pe site-ul cu ştiri din Iaşi, am preluat următorul interviu cu regizorul Scufiţei Roşii - Joël Pommerat :

"Este prima oara cand creez un spectacol destinat copiilor. M-a preocupat adesea teatrul pentru copii in raport cu acela pentru adulti. La nivelul formei si al exigentelor din timpul lucrului, sunt sigur ca nu exista diferente intre diferite publicuri. in schimb, sunt convins ca publicul copil are dreptul la aceeasi profunzime a cautarii, la aceeasi dorinta de perfectiune, ca publicul adult. Cei mici au dreptul ca noi, artistii, sa nu ajustam nimic din felul in care facem teatru atunci cand facem teatru pentru ei. Pentru , am vrut sa scriu propria versiune a povestii. Vroiam doar sa evidentiez personajele si etapele calatoriei unei fetite care pleaca de acasa pentru a-si vizita bunica si il intalneste pe lup. Am urmarit simplitatea si adevarul. Raportul cu frica este primordial in aceasta poveste si, in general, in viata oricarui copil. Dupa mine, a aborda frica in discutiile cu copiii inseamna a aborda si cealalta fata a acestui tip de emotie׃ dorinta. Trebuie sa le vorbim copiilor despre initierea in frica, despre cum sa stapanesti acest sentiment inainte de a deveni adult."

 

Cu drag,

Ilinca.

Fara nume

Pentru dragoste:

[Fără nume]

O carte-mi ţine-ades tovărăşie
Şi-a mai rămas pe rândurile ei,
Ca pulberea de soare străvezie,
Lumina unui gând din ochii tăi.

Stau astfel vremea fără s-o mai număr;
Mă-nşala visul bun şi mă gândesc
Că-mi urmareşti lectura peste umăr,
Şi, dacă taci, e pentru că citesc.

Magda Isanos

Îmi era dor de "valiza mea cu bijuterii".

Cât despre cei din Iasi, vă poftesc la Festivalul International de Teatru pentru copii si tineret. Zilele astea trupe din Anglia, Olanda, Franţa, Austria, Polonia, Germania, Italia dar şi de la Iaşi, Bucureşti, Cluj, Tg Mureş şi Galaţi vor susţine spectacole în cadrul festivalului.

Azi am asistat la spectacolul "Scufiţa Roşie" montat de Compania Louis Brouillard din Paris. A fost o experientă interesanta. Jocul actorilor a fost impecabil, iar decorul simplu dar destul de sugestiv. Chiar acum, ma duc sa-l mai vad.

Aş vrea să postez mai multe, dar nu-mi mai permite timpul. Acesta e primul post de cand a început o nouă etapă în viaţa mea.

A voastră,
Ilinca

Daruri

Daţi-mi voie să mai dedic o poezie dragului meu, T. Vă doresc tuturor o persoană căreia să îi dedicaţi această poezie. 

Tu eşti în inima mea ca un dar
neaşteptat şi mult prea scump,
pe care îl cercetez mirată iar şi iar,
cu-aceeaşi nesecată desfătare.

Eşti tainica-mi putere şi mândrie,
de când te ştiu mi-i cerul mai aproape
şi nu mai pot durerile să vie,
să-mi tulbure-ale sufletului ape.

Tu mi-ai făcut ţărâna mai uşoară
şi inima aşa de dulce, grea,
ca ramura ce toamna se-mpovara
de greutatea roadei de pe ea.

Asemeni unui mare cer cu stele,
mi te-ai răsfrânt în suflet ca-ntr-un lac,
şi-adânci de-atuncea-s gândurile mele,
de aur glodul inimii, sărac.

Acestea toate să ţi le plătesc
nu voi putea, ci lasă-mă măcar,
risipitorul meu, să te iubesc,
din darurile tale dându-ţi dar.

Magda Isanos

A ta,
Ilinca.