duminică, 29 ianuarie 2012

Tagore - 1

Dragilor, am vrut de atâtea ori să postez saptămânile astea încât... of! Dar nu mă las! În seara asta vreau să "împart" cu voi o poezie care face parte din volumul Grădinarul scris de Rabindranath TAGORE. Mai precis, prima poezie din volum:


SLUJITORUL
Oh, regină, ai milă de slujitorul tău!

REGINA
Adunarea s-a sfârşit şi toţi slujitorii mei au plecat. De ce vii tu la ceasul acesta atât de târziu?

SLUJITORUL
Timpul meu soseşte când al celorlalţi a trecut.
Spune-mi ce-a mai rămas de făcut pentru ultimul dintre slujitorii tăi?

REGINA
Ce mai poţi nădăjdui, când e prea târziu?

SLUJITORUL
Fă-mă grădinarul grădinii tale de flori!

REGINA
Ce nebunie-i asta?

SLUJITORUL
Voi părăsi orice altă îndeletnicire.
Îmi voi arunca în colb lăncile şi spada. Nu mă trimite la îndepărtate curţi. Nu-mi cere noi cuceriri, ci fă-mă grădinarul grădinii tale de flori.

REGINA
Şi care îţi vor fi îndatoririle?

SLUJITORUL
Să slujesc zilelor tale de tihnă şi lin huzur.
Păstra-voi proaspătă iarba cărării pe care vei păşi dimineaţa şi unde, la fiece pas al tău, florile dornice de moarte vor binecuvânta piciorul ce le striveşte.
Am să te legăn într-un leagăn printre ramurile de saptaparna, pe când  luna, ivită de cu seară, se va strădui să-ţi sărute poala printre frunze.
Voi umple cu ulei parfumat lampa ce-ţi va arde la căpătâi şi voi împodobi scaunul de la picioarele tale cu santal şi şofran.

REGINA
Şi care îţi va fi răsplata, slujitorule?

SLUJITORUL
Îngăduinţa de-a cuprinde în mâinile mele pumnii tăi mici, asemeni unor fragezi boboci de lotus, şi de-a înlănţui braţele tale cu şiraguri de flori; de-a stropi talpa piciorului tău cu suc roş de petale de ashoka şi de-a îndepărta cu un sărut firul de pulbere care, din întâmplare, s-ar afla acolo.

REGINA
Slujitorul meu, ruga ta este ascultată.
Fi-vei grădinarul grădinii mele de flori.






































 Şi mai am încă ceva să postez: primul meu interviu la TVR. Mie şi colegului meu de trupă (de teatru al Şcolii ProfessArt)/iubitului ni s-a luat un interviu despre teatru, mai exact despre activităţile culturale din Târgu Neamţ. Deci am apărut şi noi pentru câteva minute pe micul ecran (apărem pe la minutul 42).

Iată link-ul:
http://www.tvr.ro/inregistrari.php?file=DATA-2012-01-28-12-28.flv&id=Aventura+urbana
Cu drag,
Ilinca Istrate.




vineri, 13 ianuarie 2012

Violoncelul - ciudăţenii frumoase

După cum bine ştiţi, instrumentul meu preferat, care mă caracterizează şi la care nu ştiu să cânt (spre supărarea mea), este violoncelul. Cert e că şansa mea de a cânta la el este de muuuult apusă, dar ca să mai stâng dorul, vă arat câteva filmuleţe descoperite.

1 Începem cu o interpretare comică şi draguţă a unei gâzuţe asiatice în vârstă de 4 ani. Uf, viitorul meu baiat în variantă asiatică! Nu îmi imaginasem că poate exista un violonceluţ aşa micuţ!



Sincer nu mi-am imaginat copii cântând la violoncel până să văd filmuleţele astea. Am gasit şi o fetiţă! O rusoaică, Maria! Ea avea 6 ani pe atunci!



Am descoperit şi o violoncelistă care îmi place: Sol Gabetta. Din interpretările pe care le-am găsit, cel mai mult mi-a plăcut următoarea melodie:


 


Rostropovich în carcasa violoncelului tatălui său.


Cam atât deocamdată. Fug la repetiţie!




Cu drag,
Ilinca.

miercuri, 11 ianuarie 2012

Sunt oameni






Sunt oameni de iarba
care  se iubesc în parcuri,
şi paznicii trec fără să-i vadă.

Sunt oameni de fier
care-şi spală trupul în flăcări
şi atingerea lor topeşte gratiile.

Sunt oameni de pământ
care îşi lasă hainele în şifonier,
când se întâlnesc cu copacii,
pentru că hainele îi fac să se bâlbâie.

Toţi pleacă la fel
ca pentru o plimbare în grădină,
lăsând în urma lor uşa larg deschisă.


Nora Iuga


Şi o "minunaţie minunată minunacioasă":




Sunt într-o goană continuă după timp, odihnă, cărţi şi calculator - dar merită. Îţi mulţumesc pentru amabilitate, admiratorule fidel!


Va pup,
Ilinca.

luni, 9 ianuarie 2012

Ceas de daruri

Din apa de lună, din ceaţa oglinzii, trup strâmt de porţelan a mijit
Vas palid şi greu. De zmeura sângelui greu.
Cum să-şi mai ducă tristeţea, iubitul meu, iubit?

Nu-ntârzia prea tare. Dă-mi glezna şi fruntea. Nu mâine.
Azi încă sunt pereţii iatacului meu,
fragezi şi moi ascunşi ca miezul de pâine.

Uite, mai licăre încă, alb şi dulce în noapte.
Ia-i. Ţi-i întind. Sunt genunchii. Tu nu-i vezi,
tremurători şi plini ca două căni de lapte.


Maria Banuş


Deşi sunt frântă de oboseală, tot vreau sa mai scriu o poezie...


Cu drag,
Ilinca.