Te merit? Mă întreb adeseori
Eşti cu atâta mai exact ca mine,
în zilnicele muchii cristaline
cu care puritatea ţi-o măsori.
Să stau la dreapta ta, mi se cuvine?
Mă mai pândesc, ca nişte infuzori,
mărunţii mei duşmani interiori,
vrând forţa mea unită s-o dezbine.
Acolo unde tu ai triumfat,
eu tot mai bat in piatră pioleţii.
…Dar scapără, carat langa carat,
el , soarele de sus al frumuseţii,
pe fruntea mea. Iar tu mă-ndemni sâ urc.
Şi-am să te merit, poate – in amurg.
Nina Cassian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu