Laurence Olivier (partea I)

Ca să sărbătoresc faptul că am trecut cu bine peste o etapă din viaţa mea, “închin” un post despre legendarul Laurence Olivier noului meu drum pe care l-am ales şi oamenilor dragi care m-au susţinut (măcar s-o zic ca la Oscar, nu?)! Cu alte cuvinte, după mai bine de 2 ani de când “am făcut cunoştinţă” cu el şi de când îl venerez, m-am hotărât să vi-l prezint pe actorul meu preferat, cel cu care mi-am tot terorizat cunoştinţele sub porecla de “soţul meu”.

Laurence Olivier nu prea este cunoscut pe meleagurile noastre de generaţia tânără, din păcate, el fiind un actor, în primul rând de scenă, apoi de film. Este unul dintre cei mai mari actori de Shakespeare! Geniul şi capacitatea cameleonică sunt dovedite pe parcursul a mai bine de 60 de ani de carieră, în urma cărora rămân performanţele de neatins în rolurile interpretate atât pe scenă, cat şi în faţa camerelor. Cum cuvintele sunt de prisos fără dovezi, voi începe cu biografia, ca să vedeţi de unde pleaca geniul.

Sir Laurence Kerr Olivier, s-a născut în anul de graţie 1907, într-o bună dimineaţă a lunii mai, ziua 22, într-un orăşel din Anglia. La trei ani de la naşterea sa, familia se mută la Londra. Imaginaţia şi credibilitatea lui s-au manifestat încă de când era mic, aşa cum îşi aminteşte el de acel “inveterat şi pe cât se pare de irezistibil păcat, acela de a minţi. Era absolut imposibil pentru mine de a rezista acestei tentaţii. Ceva mă împingea să inventez tot felul de poveşti şi să le servesc ca întâmplări adevărate atât de convingător încât să le creadă oricine fără măcar vreo urma de îndoială sau de suspiciune.”

Tatăl lui Laurence a fost preot si un lucru interesant e faptul că era intransigent – motiv pentru care i-a fost greu să se împace cu ciudatul obicei al fiului său - şi pe deasupra era deosebit de economic (până şi la apa curentă, baia facându-se dupa un ritual neobişnuit: mama împărţea cada cu sora lui, iar baia celor de speţă bărbătească avea loc în trei etape: întâi tatăl, apoi în aceiaşi apă fratele mai mare şi apoi Larry - după cum îi spuneau cunoscuţii-, apa în care urma să se spele când îi venea rândul, căpătând o culoare …dubioasă).

Straniu este faptul că în ciuda firii conservatoare, pastorul a intuit în fiul său, încă din copilărie, vocaţia de actor. Vroind să plece cu fratele lui în India, să devină plantator de ceai, Laurence a fost împiedicat de tatăl său, care i-a spus ferm : “Nu fi prost băiete; tu n-ai să pleci în India. Vei rămâne aici şi te vei pregăti pentru teatru. Vei deveni actor!”.


Îşi face debutul pe scena şcolii jucând fragmente din Iulius Cezar de Shakespeare în rolul lui Brutus, care va atrage atenţia, în rândul publicului aflandu-se celebrităţi din lumea teatrului, ale căror critici au fost mai mult decât încurajatoare.

La 12 ani joacă travesti, conform metodei tradiţionale teatrale shakespeariene în care băieţii jucau personaje feminine iar fetele pe cele masculine. Deşi a dat greş cu primul rol, la a doua distribuţie, când primeşte rolul Catarinei din Îmblanzirea scorpiei a lui W. Shakespeare, îşi ia revanşa, obţinând un succes considerabil, echipa fiind invitată sa joace la Stratford-upon-Avon în martie 1922, într-un matineu special, de amatori, unde se sărbătorea ziua lui Shakespeare. Aceasta manifestare a însemnat pentru Olivier primul contact cu un teatru adevărat.


Mai multe, in partea următoare...

Cu drag,
Ilinca.

Oana Pellea

Dragilor, în sfârşit, pot să mă "achit" de postul cu Oana Pellea. Să vă lămuresc: cu vreo 2 luni în urmă, găsisem pe Youtube emisiunea Eugeniei Vodă - Profesioniştii în care avea ca invitată actriţa Oana Pellea; ei bine, când să vă prezint şi vouă micul regal de trăiri profunde şi cultură, filmarea a fost retrasă de pe internet. Acum, graţie unui ajutor divin, filmarea a fost repostată pe site-ul emisiunii!

De Oana Pellea, omul autentic, religios şi bogat în spirit şi cultură, am auzit sau mai bine zis, am citit în cartea ei - Jurnal 2003-2009. Este o carte simplă dar încărcată cu trăiri şi sentimente încrustate în melancolie şi dor de cei dragi.

Nu pot să mă abţin de la a nu pune câteva citate care mă inspiră, cu care mă identific şi care-mi plac:

"Sigur că vorbesc cu Dumnezeu. Lumea asta pe care n-o înţeleg şi chiar am renunţat s-o înţeleg ar spune ca sunt puţin sărită. Dar cu cine să vorbesc, dacă nu cu El? Sunt convinsă că gândurile astea nu sunt doar ale mele, sunt convinsă că oamenii când se bagă în pat şi-şi închid pleoapele văd o beznă, dar, în întunericul acela, mai simt şi o prezenţă. În orice caz, mie mi se întâmplă de mică. Când mă culc şi închid ochii, nu mă mai simt singură. Cu ochii deschişi sunt mult mai singură."

Şi unul despre actorie: "Tata mi-a spus că, dacă, dintr-o sală de spectacole, măcar unui om îi faci bine, sau pleacă acasă cu tine în gând, înseamnă că efortul nu a fost degeaba şi poţi fi mulţumit. Macar un om!"

Bine spus: "Muzică veche, deci frumoasă. De ce tot ce are o istorie şi un praf aşezat îmi place mai mult decât ce sclipeşte? E un dat."

Deci numai câteva au fost!

Nu o mai lungesc, vă dau link-ul cu filmarea recomandându-vă această comoară, în special sufletelor sensibile care, la o privire mai atentă vor vedea mai mult decât un interviu în minutele urmatoare. Sper să nu-l retragă prea repede!

http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/arte/oana-pellea

Cu drag,
Ilinca.

Lady Day 2

Epoca postbelică a venit cu o încercare nereuşită de a scapa de vicii. Perioade lungi de depresie, relaţii cu bărbaţi care o băteau şi o înşelau (nici unul dintre ei nefiind interesat să o reabiliteze, să o pună pe picioare, starea ei fiind destul de rea încă din anii 1945-1946 - când a câştigat premii pentru cea mai bună voce feminina). Păcat de femeile talentate care cad pe mâna unor nenorociţi ce le transformă în slugi şi le distrug! Mai rău e că ele se complac în starea asta.

În My man, Billie povesteşte despre barbatul ei, un om nici urât şi nici prea inteligent "He's not much on looks/ He's no hero out of books/ But I love him" - pe care îl iubeşte, dar care o înşeala "Two or three girls/ Has he/ That he likes as well as me/ But I love him" şi uneori o bate chiar "He beats me, too/ What can I do?". Ea este ataşata de "agresorul" ei şi spune că, oricum ar fi, ea îşi iubeşte bărbatul: "Oh, my man, I love him so/ He'll never know/ All my life is just despair/ But I don't care/ When he takes me in his arms/ The world is bright/ All right".
Clipul de bună calitate, dezvăluie o Billie mai bolnavă, mai plansă, mai înaintată în varstă.



What's the difference if I say
I'll go away
When I know I'll come back
On my knees someday

For whatever my man is
I'm his forevermore

În 1946 joacă filmul "New Orleans", alături de LOUIS ARMSTRONG (vedeta copilariei ei). Filmul a dezamăgit-o, ea jucând un rol de servitoare - unde să mai pui că majoritatea scenelor filmate cu ea au fost taiate. Billie face în 1954 un turneu triumfător în Europa, spre deosebire de cel din 1958 cand a fost hulită.

Clipul e din 1946, din filmul "New Orleans", alaturi de Louis Amstrong:



În 1956 începe să-şi dicteze autobiografia ziaristului William Duffy, care va fi publicată sub numele "Lady sings the blues". Se spune că lucrarea conţine multe informaţii eronate(spre exemplu, căsătoria dintre părinţii ei pe când ea avea 3 ani). După această carte se va face în 1973 un film, cu acelaşi nume, film ce primeste 5 nominalizări la premiul Oscar şi câştigă un Golden Globe, rolul lui BILLIE fiind interpretat Diana Ross. Eu am văzut filmul, dar "Dirty Diana"(cum îi zicea Michael) nu e chiar o cantareaţă de jazz, e o scandura de 40 de kg pe langa Billie - care era ceva mai corpolentă, melodiile fiind interpretate in stilul ei - mai pop, mai modern, care după părerea mea, nu e apropiat de simţirea, tandreţea si pasiunea cu care cânta măreţa mea Billie Holiday, care, deşi nu avea nici o şcoală de canto, le-a dat clasă multora de pe vremea ei( ce să mai zicem de "artiştii" de azi), chiar si Ellei Fitzgerald!

Se căsătoreşte cu Louis McKay, care va deveni şi managerul ei, despre care se spune ca ar fi avut legături cu mafia. Acesta s-a dovedit a fi mult mai interesat de banii lui Billie decat de sanatatea ei, care se inrăutăţeste cu fiecare zi. În film este mai "umanizat", fiind prezentat ca cel care dorea să o salveze de droguri.

În 1959 după ce face ultima înregistrare, este internată de urgenţă la Metropolitan Hospital din New York, din pricina unei grave crize de hepatita care îi afectează şi inima. Moare pe 17 iulie, la 44 de ani, cu politisti in jurul patului de spital, cu sufletul chinuit de a nu fi avut un copil.

Cântecul prin care "am luat legătura" cu ea, cu care m-a fermecat din prima clipa şi care m-a determinat să o "cercetez":



Nimeni nu cânta mai bine decât ea cuvintele "foame" sau "dragoste" pentru că ea ştia ce înseamnă cele doua cuvinte din propria experienţă.

Ea spunea că nu cântă piesele niciodată în acelaşi fel sau acelaşi tempo. Starea ei, experienţele de la o zi la alta remodelau melodiile de la o seara la alta. Avea capacitatea de a-şi schimba starea în funcţie de piesă. Să mai precizăm de capacitatea ei de magnetizare a publicului? De dicţia perfectă? De vocea ei energică si de inflecţiunile voluptoase?

Uff, câtă eleganţă, câtă voluptate, cât de... personal !(una din melodiile mele preferate) : I love you, Porgy


E bine ştiut faptul că Lady Day cânta până la epuizare, până ce-şi golea sufletul; odata ajunsă în cabină, începea să-şi plangă durerea.

Iată ce informaţie interesantă am gasit intr-un articol: Clarinetistul TONY SCOTT o compara la un moment dat pe BILLIE cu ELLA FITZGERALD: "când o cântăreaţă ca ELLA spune "bărbatul meu a plecat", crezi că respectivul s-a dus până la colţul străzii să cumpere o pâine sau ceva de felul aceasta. În schimb cand BILLIE spune "barbatul meu s-a dus", atunci îl vezi mergând pe stradă, cu geamantanele făcute, şi ştii că nu se mai întoarce niciodată".


Ştiu ca nu sunt mulţi cei care apreciază o astfel de muzică. Oricum ar sta treburile în domeniul artistic, sper să se găsească vreo câţiva cărora să le placă definiţiile calităţii din perspectiva mea, una dintre ele fiind BILLIE HOLIDAY.