Un strop de Isadora

Cu ceva timp în urmă publicasem o poezie (http://www.ilincaistrate.blogspot.com/2011/08/fularul.html) închinată marei dansatoare, Isadora Duncan. Citind autobiografia ei am extras două citate:

Primul:

Poate că trecutul, prezentul şi viitorul nu sunt decât lung drum. Dincolo de fiecare cotitură, drumul continuă dar noi nu-l putem vedea şi atunci îl numim viitor. Dar viitorul este acolo demult şi ne aşteaptă.

Al doilea: 

Unde este adevărul unei vieţi omeneşti? Cine poate să-l descopere? Dumnezeu însuşi s-ar simţi încurcat. În mijlocul acestei nelinişti şi a acestei fericiri, a acestei urâţenii şi a acestei purităţi luminoase, acest corp de carne se simte mistuit de focul iadului sau transportat de eroism şi de frumuseţe. Unde este adevărul? Dumnezeu singur ştie asta, sau diavolul, dar cred ca sunt amandoi tot atât de nedumeriţi.

Câteodată, spiritul meu e ca un vitraliu, prin care zăresc frumuseţi minunate, culori de o bogăţie nebună; altădată, nu privesc decât prin sticle mohorâte şi cenuşii o grămadă de murdării care se cheamă Viaţa.

De ce nu putem să ne pătrundem pe noi înşine şi să scoatem gândurile fericite, după cum scafandrul aduce perle la suprafaţă, perle preţioase închise în tăcerea scoicilor aşa cum gândurile ne sunt pitite în adâncimile subconştientului!

Postez şi un preludiu preluat din opera "Tristan şi Isolda" scris de unul din compozitorii ei preferaţi - Richard Wagner, pe care marea dansatoare şi-a revelat graţia şi frumuseţea în reprezentaţiile de pe aproape întreg mapamondul:

 

 

 

Cu drag,

Ilinca.

 

Iubito, zi şi noapte, inima mea tânjeşte după un ceas cu tine

Iubito, zi şi noapte, inima mea tânjeşte după un
ceas cu tine, care să fie ca moartea - automistuitor.

Spulberă-mă ca furtuna; ia tot ce am; pătrunde-n somnul
meu şi fură-mi visele. Răpeşte-mă lumii mele.

                                           

 

În această pustiire, în ultima dezgolire a sufletului, să ne 
unim în frumuseţe.

          

Ah, zadarnic dor! Cine altul afară de tine, Doamne, mi-ar 
putea împlini acest dor?

                                                               Rabindranath Tagore



   Îmi era dor de Tagore... De fapt, aveam nevoie de el.






P.S.: Sculptura este făcută de  Yuriy Firsanov şi poartă foarte potrivitul nume - "Perfect Harmony". 














Cu drag, 
Ilinca.

Fotografie

 

Poate într-o zi chipul meu vi se va părea aspru.
Un chip aspru dintr-o fotografie veche
vândută la târgurile de antichităţi de pe Lăpuşneanu
sau cine ştie din ce colţ de lume.
Antic, trecut, de demult.

Poate în asprimea mea veţi distinge
si unele note - timide - de emoţie,
sentiment matern si dragoste.
Spun poate!

Nu cred că figura mea va fi căutată!
Nu, pentru că nu sunt populară vremii mele,
nu sunt contemporană.
Prin urmare, figura mea nu va atrage decât oameni bizari,
cu gusturi ... extravagante?

Căutătorii de relicve, micii cumpăratori de emoţii amorţite
(ipostază în care mă aflu şi eu uneori)
sau vânzătorii nu vor şti cărei perioade să mă atribuie măcar.
Fotografia mea va fi o eroare continuă de calcul.
Pe o tarabă.








Cu drag,
Ilinca.