miercuri, 29 iunie 2011

Lady Day 1

















Billie Holiday, a venit pe lume într-o zi de 7 aprilie, în anul 1915, sub numele de Eleanor Fagan. Parinţii ei erau ei înşişi nişte copii, mama sa având 13 ani iar tatăl 15 ani(Clarence le părăseşte pe când Billie avea doar 6 ani). Lady Day creşte în mizerie, în sărăcie, fiind de mică obişnuită cu cele mai de jos munci.

Billie împreuna cu mama sa, Sadie Fagan

La 9 ani este fermecată de muzica lui Louis Armstrong şi a lui Bessie Smith, iar la 10 ani este violata în una din casele în care făcea menajul. Murind de foame alături de mama ei, Billie s-a prostituat pentru o vreme, pana ce a fost descoperita într-un club de jazz.
În 1935 se face cunoscută publicului larg cântând alaturi de greii jazz-ului din acele vremuri..

LESTER YOUNG si Billie
În 1936 îl reintalneste pe LESTER YOUNG cei doi având o relatie speciala, Lester dandu-i porecla “Lady Day” iar ea lui “Prez” (Billie s-a stins la cateva luni de la moartea lui). Alături de Lester Young, Holiday învaţă să-şi folosească vocea ca pe un instrument, să cânte într-un stil mai personal şi original. Câştigă foarte mulţi bani înregistrând împreună. Din nefericire însă, relaţia lor atât de profitabilă în plan artistic, devine catastrofală în plan personal, amândoi refugiindu-se din calea suferinţei în droguri.


"There's two kind of blues: there's happy blues and there's sad blues"



Femeie elegantă, frumoasă, Billie Holiday a suferit mult din dragoste. Una din marcile ei erau gardenile aşezate în păr. A fost prima femeie care a cântat la microfon in anii '30.

Citisem un comentariu pe un site conform caruia o anumita “fiinţă umană” afirma faptul că dacă Billie nu ar mai fi abuzat de alcool, tigări şi stupefiante, nu ar mai fi atins performaţa. Ei, eu nu cred! Deşi este preferata mea în materie de cântăreţe de jazz, mi-ar fi placut să o ia cineva de mânecuţă serios şi să o facă să înceteze cu autodistrugerea. Am fost învăţată că un artist trebuie să se îngrijească. Bine, poate nu sunt eu în măsură să o critic, dar chiar sunt curioasă cum şi ce melodii ar fi cântat în anii ’60 sau ’70 măcar. Billie, măcar de dragul celor care te asculta dupa 52 de ani să te fi păstrat!

Cântă într-o serie de emisiuni radio, în toate cluburile şi salile mari din New York, Chicago, Los Angeles, are un mare succes cu "Lover Man" si "God bless the child", la cel din urma ea scrie versuri.


Mai multe, aflati chiar de la ea, din urmatorul interviu:

Prima parte


A doua parte


Partea a treia



Întrucat România nu le prea are cu munca practică, o vă demonstrez pathos-ul, inflecţiunile voluptoase, grave, expresive si originalitatea vocii şi a stilului de a cânta, cu una (pentru început) din melodiile care au consacrat-o pe Lady Day, Strange fruit, în care sunt descrise crimele împotriva oamenilor de culoare(v-am pus şi versurile - în momentele astea iubesc eu tehnologia, cand pot să văd ce mi-e drag şi vechi şi genial):


Southern trees bear strange fruit
Blood on the leaves and blood at the root
Black bodies swinging in the southern breeze
Strange fruit hanging from the popular trees

Pastoral scene of the gallant south
The bulging eyes and the twisted mouth
[- From: http://www.elyrics.net/read/b/billie-holiday-lyrics/strange-fruit-lyrics.html -]
Scent of magnolias, sweet and fresh
Then the sudden smell of burning flesh

Here is fruit for the crows to pluck
For the rain to gather, for the wind to suck
For the sun to rot, for the trees to drop
Here is a strange and bitter cry.

Sper că v-a placut prima parte si că o aşteptaţi şi pe a doua!






Cu drag,
Ilinca.

sâmbătă, 25 iunie 2011

Sărutările


















Sărutările noastre, sute, mii
sau milioane câte-au fost -
niciodată nu le-am ştiut pe de rost
fructele mele, veveriţele mele, garoafele mele,
izvoarele mele, cuţitele mele!
Pot să dorm şi să visez pe gura ta,
să cânt şi să mor pe gura ta,
încă şi încă;
gura ta, radă adâncă
în care-nnoptez după drumul cel lung,
în care ajung şi nu mă mai satur să-ajung...

Sărutările noastre sunt lupte
grele încete sfâşâietoare,
la care participă sângele, glasul, memoria.
O, sunt geloasă pe apa pe care-o bei
şi pe cuvântul pe care-l spui,
pe răsuflările tale albastre...
Sunt geloasă pe-aceste nedrepte
pauze dintre gurile noastre!


Nina Cassian





"Şi intimitatea noastră creştea şi se adâncea ca o lume nouă cu privelişti prelungi de întâiul ceas."
Camil Petrescu

joi, 23 iunie 2011

Ghicitoare




















Din raiul plin de fructe şi de soare
Coboară despuiată-n scăldătoare;
Iar merele, vreo două, ce-i rămân
Le-ascunde-n carnea fetelor, la sân.

M. R. Paraschivescu

Am o surpriză pentru cel care ghiceşte primul.

Lăutarul


















Lui George Enescu



Cu spiralatu-i vârf, vioara pare
În pieptul lui, un semn de întrebare.

O-mpunge-arcuşul ca o coririşte:
În juru-i, timpuri, spaţii prind să mişte.

Şi cum se zbate roşia lăută
E-o aripa din pieptul lui crescută.

Miron Radu Paraschivescu



Vă mai aduceti aminte de George Enescu? Cuvintele mele sunt de prisos, muzica vorbeşte:





Iată dedicaţia unui mare violonist al lumii, Eugene Ysaye, pentru George Enescu - marele nostru violonist, compozitor, dirijor şi profesor, născut la 19 august 1881 în Liveni, județul Botoșani:





Rugă? Puritate? Iubire? Seninatate? Rascolire? Toate.

marți, 14 iunie 2011

Setea












Mi-e sete de muzică live, de cameră. Aseară am ascultat un mic concert la contrabas şi chitară care m-a sustras în mod sublim de la tot ce înseamnă material şi efemer. Vedeam doar arcuşul cum se plimbă pe corzi, contrabasistul privirea lui cu totul schimbată şi îi auzeam respiraţiile în tandem cu sunetele mareţului instrument. El e, până la urmă, fratele violoncelului! Acest mic recital, parcă m-a adus iar pe vechea, dar cumva, reînnoita mea linie de plutire.

Vreau să văd mai multă artă făcută din pasiune, cu drag. Tot văd că unii promovează un soi de "artă" comercială, standardizată, efemeră, o "maimuţăreala", şi încerc să mă calmez, acceptând existenţa umanoizilor, a oamenilor artificiali, incapabili să simtă, să gândească, să iubească, să creadă în valori şi în Dumnezeu. Ori eu, chiar L-am simţit pe scena, lângă mine, şi L-am simţit şi la alţii (numai că, la foarte puţini), pe scena lor! Pentru că cel puţin pentru mine, arta înseamnă rugăciune, pasiune, iubire, tumult, sublim şi adrenalină. Când am văzut Faust în regia lui Silviu Purcărete, chiar dacă piesa e cu şi despre demoni, despre forţa lor de manipulare a oamenilor, simţurile mele au recunoscut toate valorile artei timp de două ore, cât am fost ţinută cu sufletul la gură, timp în care cei 100 şi ceva de actori, în frunte cu Ofelia Popii, au tot cântat la violoncelul meu interior, atingând nişte note care m-au lasat hipnotizată, uimită!

Şi dacă nu m-aţi înţeles, iată ce vroiam sa zic (mă tot întreb cum o să fie când o să-l ascult live):



Divin, nu?

">

Cu bine, dragii mei!

duminică, 12 iunie 2011

Sonetele iubirii implinite V















Slăvesc luciditatea într-atât
încat mă uit la lume, îndârjită,
la orbitoarea geniului ispită
şi la cadavrul mirosind urât.

Mă uit la vicii, şi mă întărât
când egoismu-n mine se agită.
Plasată pe-a istoriei orbită,
privesc, când zâmbitor, când mohorât.

Un singur gând alung, şi-l ocolesc
ca un agnostic, ca un slab de înger.
Mă-mpotrivesc naiv si nefiresc,
de-a presupune (sânger! sânger! sânger!)

că ai muri… curând, sau mai târziu.
Nu ştiu. Nu vreau. Nu ştiu. Nu vreau să ştiu.

Nina Cassian

Intimitate















Pot să fiu singură
Ştiu să fiu singură.

E un acord tacit
între creioanele mele
şi copacii de-afară,
între ploaie
şi părul meu străveziu.

Fierbe ceaiul.
zona mea de aur,
chihlimbarul meu pur şi fierbinte…

Pot să fiu singură.
Ştiu sa fiu singură.
Scriu la lumina ceaiului.

Nina Cassian




"Iubeste-te si veghează
Astazi, mâine, întotdeauna."
Gautama Budha

Toţi se tem de intimitate. Societatea bolnavă, plina de inhibiţii şi tabu-uri ne-a adus într-o asemenea stare, încât ne este frică să lăsăm armurile şi mastile jos şi să ne expunem, aşa cum suntem, faţă de noi înşine, faţă de cel căruia am ales să-i jurăm iubire veşnică şi alături de care trăim peste jumătate din viaţa noastră. Toţi ne ascundem gândind că odată expuşi, străinul din noi sau de lângă noi va profita de vulnerabilitatea si slabiciunile noastre.

miercuri, 8 iunie 2011

Stjepan Hauser













Va eram datoare cu prezentarea violoncelistului meu preferat: Stjepan Hauser. Nu va mai precizez cate premii a luat si pe unde a cantat, lista fiind lunga. A fost unul dintre ultimii elevi al maestrului Rostropovich.

Stjepan Hauser impreuna cu Luka Šulić s-au facut cunoscuti publicului larg odata cu lansarea unui cover dupa melodia lui Michael Jackkson - Smooth criminal.


Nebunii astia frumosi s-au gandit sa mai lanseze un alt cover dupa melodia celor de la Guns N' Roses:



Stjepan Hauser cantand muzica clasica:



Nu pot concluziona decat astfel: Stjepan Hauser este exemplul perfect in a arata cum imbinarea pasiunii cu munca poate naste adevarate dovezi ale Divinului, ale pasiunii, ale iubirii.

duminică, 5 iunie 2011

Jacqueline Du Pré. Concertul


Tot mentionand concertul pentru violoncel compus de Edward Elgar, interpretat de Jacqueline Du Pré in articolul anterior, sincer, nu ma pot abtine sa nu-l postez mai repede!

Cateva detalii : Concertul lui Edward Elgar pentru violoncel in E minor, Op. 85, este ultimul dintre lucrarile lui de mare amploare, o piatra de temelie la baza repertoriului pentru violoncel. A fost compus dupa Primul Razboi Mondial, in 1919. Fiind o lucrare diferita de celelalte de dinainte, premiera a fost un fiasco. Primele inregistrari ale concertului s-au facut sub indrumarea compozitorului avand ca solist pe violoncelista Beatrice Harrison.

Furia, ingrijorarea, incertitudinea, tensiunea, durerea, deziluzia dar si cele cateva raze de speranta sunt cu pasiune si tehnica excelenta interpretate de Jacqueline du Pré, care in 1965 avea 20 de ani, sub bagheta dirijorului si pianistului Daniel Barenboim(sotul ei). De mentionat mai este si faptul ca lucrarea a devenit populara dupa ce a fost cantata de ea.


Prima parte : Adagio — Moderato
">


A doua parte : Lento — Allegro molto



A treia parte : Adagio



A patra parte: Allegro — Moderato — Allegro, ma non troppo
I
">


II — Poco più lento — Adagio.

Violoncelul. Jacqueline du Pré


Inspirata de interviul* doamnei Nicoleta Dabija cu violoncelistul Filip Papa, m-am hotarat sa va mai arat una din frumusetile "mele", si anume violoncelul. Nu stiu sa cant la violoncel(si-mi pare extrem de rau ca nu mi s-a oferit oportunitatea sa invat), dar simt ca fiecare nota scoasa de el ma defineste.

Cu ceva timp in urma, am "dat" peste violoncelista Jacqueline Du Pré si ca de obicei m-am apucat sa caut biografia ei, sa o cercetez. Numele ei este adesea recunoscut de critici cand este pus in legatura cu Concertul pentru violoncel compus de Edward Elgar, interpretarea ei fiind inca de netins.

Născută în Anglia, Jacqueline Mary a fost al doilea copil al lui Derek(editor șef al unei reviste) și al lui Iris du Pré(pianistă talentată ce a predat la Academia Regală de Muzica din Londra). Se spune că du Pré a auzit la vârsta de patru ani sunetul violoncelului la radio și i-a cerut mamei „unul din ăla”. A început apoi să ia lecții de la mama ei, ce-i compunea mici piese muzicale însoțite de ilustrații, continuînd apoi, la vîrsta de cinci ani, studiul violoncelului la London School. Du Pré a urmat mai multe școli.Tânăra a început să se facă remarcată cîștigînd diferite concursuri locale de muzică alături de sora ei, flautista Hilary du Pré.

În 1960, du Pré a participat la un masterclass condus de violoncelistul Pablo Casals în Elveția și studiat pentru scurtă vreme cu Paul Tortelier si Mstislav Rostropovici (în Uniunea Sovietică, 1966). Violoncelistul sovietic a fost atît de impresionat de ea încît a declarat la încheierea cursurilor că este „singura violoncelistă din tânăra generație ce ar putea cîndva să-l egaleze”.
Du Pré s-a folosit de două violoncele Stradivarius, unul datînd din 1673 (numit astăzi "du Pré Stradivarius"), și altul din 1712, cunoscut sub numele Davidov Stradivarius.

Prietenia ei cu muzicieni precum Yehudi Menuhin, Itzhak Perlman, Zubin Mehta și Pinchas Zukerman și căsătoria cu pianistul Daniel Barenboim(pentru care s-a convertit la iudaism) au condus la realizarea a numeroase spectacole memorabile de muzică de cameră.

Ceea ce m-a emotionat a fost ca dupa atata succes si performanta, la 28 de ani a fost dignosticata cu scleroza multipla. În decembrie 1971 ea a înregistrat un ultim album de studio cuprinzînd sonate de Chopin și Franck. Între 1971 - 1972 a urmat anul sabatic, timp în care aparițiile ei au fost extrem de rare. În 1973 du Pré și-a reluat concertele, dar de atunci simptomele ei au devenit severe. În ianuarie a revenit în America. Se spune că în acea perioadă starea ei sa agravat, deși au existat momente scurte când a putut concerta fără probleme vizibile. Ultimul ei concert european a fost susținut la Londra, în februarie 1973, cu un repertoriu cuprinzînd "Concertul" de Elgar cu Zubin Mehta ca dirijor și acompaniată de Noua Orchestră Filharmonică.

Ultimele sale concerte a fost susținute la New York în februarie 1973: este vorba de patru spectacole cu "Double Concerto" de Brahms cu Pinchas Zukerman și Leonard Bernstein ca dirijori ai Filarmonicii din New York. Du Pré a menționat că a avut mari probleme în mînuirea arcușului și chiar cu deschiderea cutiei violoncelului. În cele din urmă, pierzîndu-și simțul tactil,a fost nevoită să-și coordoneze mișcările vizual. Astfel a reușit să interpreteze 3 din cele 4 concerte la ultimul din acestea, "Concertul pentru vioară" de Felix Mendelssohn organizatorii fiind nevoiți să o înlocuiască cu Isaac Stern.

Du Pré s-a stins din viață la Londra pe 19 octombrie 1987, în vârstă de 42 de ani și este înmormântată în Cimitirul Evreiesc Golders Green.

Pentru cei care s-au lasat captivati de povestea ei, m-am gandit sa postez si un interviu filmat in din 1980, cu 7 ani inainte sa treaca in nefiinta:

Prima parte:
">

A doua parte:



* http://www.ziaruldeiasi.ro/suplimentul-de-cultura/filip-papa-violoncelist-in-cvartetul-ad-libitum-cvartetul-este-cel-care-m-a-consacrat-de-pe-urma-caruia-imi-traiesc-viata-de-artist~ni7d6g

vineri, 3 iunie 2011

Sonetele iubirii implinite IV



















Te merit? Mă întreb adeseori
Eşti cu atâta mai exact ca mine,
în zilnicele muchii cristaline
cu care puritatea ţi-o măsori.

Să stau la dreapta ta, mi se cuvine?
Mă mai pândesc, ca nişte infuzori,
mărunţii mei duşmani interiori,
vrând forţa mea unită s-o dezbine.

Acolo unde tu ai triumfat,
eu tot mai bat in piatră pioleţii.
…Dar scapără, carat langa carat,
el , soarele de sus al frumuseţii,

pe fruntea mea. Iar tu mă-ndemni sâ urc.
Şi-am să te merit, poate – in amurg.


Nina Cassian