De frans si macinare

Chipul meu atemporal. Ochii mei racnesc peste timp dincolo de crini si mari.
Tu ma tradezi si ma rascumperi in cateva momente cu sticla tarmului de mare in care mi-ai inabusit speranta.
Crepusculul in care ma arunc ma acopera umilitor de demn din intuneric in lumina.
Ma frang din nou la usa ta, sperand cu ruj rosu sa fii bine.
Am crezut ca m-am invatat cu usile incuiate si ca stiu sa te evit.

Cine sa ma redea mie pe mine?
Doar tu, un zeu banal infrigurat ma intinzi in ochiuri de vitralii din suras si pete verzi pe ochi de chin.
Anticule, tot in tine imi gasesc culoarea. Si tot tu mi-o smulgi sarutandu-mi fruntea la final si spargandu-mi multumirile.
Nu te vreau! Nu te vreau!

Si totusi (a mia oara totusi!!) langa tine sunt iarasi eu si dupa tine iarasi eu.
Otrava suava ce iti mangai parul si-ti sarut speteaza gatului,
Ne venim bine unul altuia si mie-mi vine bine racnetul pe chip.
Distorsionarea pare a fi fireasca de acum.











P.S.: Foto Ioana Petcu