Crămpei de copilărie.

I

Singură când eram mică. O perioadă.
Departe de părinţi, departe de mama!
Dorul era infinit.
Poze cu parinţi udate cu lacrimile copilei lor.
Poza mamei era deja sărată.
Inocenţă. Tristeţe.
Fără prieteni. Fără.



Vandelică - fratele şi copilul meu,
la origine un ursuleţ de pluş.
Îl găseai în patul meu noaptea
iar ziua, alături de celelalte jucării
împânzite pe toată podeaua camerei.
Acesta-mi era refugiul!

Îmi fredonam singurătatea şi
sentimentul de părăsire în leagăn.
 Eram fata din balconul de la etajul patru
care se juca cu aţa si carligul.

Când mergeam pe drum,
aveam impresia că mă strigă mama.
O scurtă şi plină de speranţă privire
îmi demonstra că nu, nu era aşa.

Vin de la şcoală. Blocuri gri. Soare.
Văd o femeie în faţa mea.
Este mama! A venit acasă!
O urmăresc! Fug după ea!
O strig! Nu ma aude. Fug!
O ajung din urmă.
O chem. Întoarce capul:
O anonimă doar. Dezamăgire.
Nu mai aveam puterea
unui râs pueril de mica mare farsă
pe care mi-o jucasem.

Altă zi. Vin acasă.
Curtea şcolii invadată de caldură solară.
Mă strigă cineva.
Altă iluzie nu servesc!
Chemarea persistă.
Întorc capul. Aluniţă deasupra buzei. Ochi mari.
Chipul din poză. Mama!
Alerg spre braţele ei! Puţină îndoială.
Insinct.
Mainile si sărutarile ei sunt reale!
Este aici. Am plâns amandouă.
Regăsire. Bucurie.

II



Mama mi-a mărturisit mai târziu că,
după atâta timp, nici nu mă mai recunoştea.
M-a aşteptat în imensa curtea a şcolii.
Multe copile au fost strigate cu numele meu
până să mă fi nimerit, până să aud incredibilul.


Mă podidesc lacrimi.
Sentimentele şi senzaţiile au rămas mult prea actuale.

Nu sunt contemporană

 De ani de zile îmi sculptez corpul.
Tânjesc după formele renascentiste.
Coapse fragede, coapte de dau în pârg ca perele!
Sâni mici, nu chiar mici, ci mai degrabă potriviţi,
proaspăt descorsetaţi!

Trupul meu ar vrea să se poarte numai în
haine renascentiste.
Haine grele. Una peste alta. Materiale impunătoare.
In. Mătăsuri foşnitoare. Pantofiori lucioşi, micuţi,
incomozi să mă supună la un mers mărunt.

În camere mari, cu oglinzi bine înrămate să-mi păstrez podoabele.
În epoca mea de origine buclele mele şi-ar găsi rostul.
Mi s-ar fi pictat chipul la lumina lumânării.
Portret de femeie cu bucle.
Nudul în raze matinale.

Chiar şi atunci aş pune bazele unei biblioteci proprii, ca şi acum.
Cu o bibliotecă, cu un trup bine descris mai sus şi un
spirit definit o curtezană putea cuceri inima oricărui
spadasin priceput cu trup vânjos şi suflet cald. Nobilul...
Un ibovnic în baldachinul meu.

Altul ar fi gustul ciocolatei. Gondolă pe ape verzi.








Cu drag,
Ilinca.

Gara

În sfârşit în gară. 

Spre iubit. Spre casă. Spre părinţi.

Peronul inundat de râsete şi raze 

binecuvântează venirea trenului.

Mi-e greu să văd trenul sau gara 

în timpul săptămânii.

Dor de parfum bărbătesc 

cu iz de ploaie.

De camera noastră de vară 

din casa unei ... alteia.

De zilele înăbuşitoare 

în care ne împleteam 

unul pe altul cu dragoste, 

                   cu entuziasm.

Mai ţii minte zilele verii în care 

ne furişam prin ploaie spre etajul trei?

Tu m-ai învăţat să râd!
Sei m-a învăţat să aleg ce vreau să văd.


După două ore ajung.
Peronul susţinea o făptură absolut...
erotică, divină!
Papion negru, cămaşă gri, sacou verde,
palton negru, pantaloni la dungă, pantofi,
plete lungi şi ondulate în vânt.
Toate acestea garnisite cu o figură armonioasă,
cunoscută, iubită.

Ascunde un secret roşu în mână.

Cu drag,
Ilinca.