1. O persoană foarte dragă mie a terminat de curând o carte despre legendara dansatoare Isadora Duncan. Şi m-am gândit să pubilc o poesie despre ea.
Memoriei Isadorei
Lucrurile-şi vorbesc
şi ne aud.
Când îţi puneai fularul în antreu
mă întrebam
de ce, când e atât de frumos,
nu-l pătureşti altfel
când l-înnozi la gât?
Şi tocmai atunci
ca o veveriţă
(paznic din pom)
a sărit mut
dar nestăpânit
lung, aspru, ros şi păturit,
fularul meu cel cafeniu,
paznic de om.
Am tresărit deodată
ca şi cum o vietate s-ar fi clintit din umbră
şi ne privea tăcută dar atentă
Ca şi cum
fularul ar avea
Decât ai stăpânului aşţi ochi
în trupul lui de fum.
Apoi, râzând stângaci, l-ai ridicat încet
şi l-ai pus la loc, în cuier
(vroiam ceva - şi n-am mai vrut să-ţi cer)
în timp ce-ţi înnodai la gâtul fragil
eşarfa de mătase, mai cochet
Că nu-ţi plăcea un fular de poet.
Aşa a început;
ce-a fost apoi, s-a ştiut;
maşina alergând nebună,
fularul, cu un capăt fâlfâitor pe geam,
ca un nor peste lună
ţi s-a prins de roata maşinii.
Ai fi vrut să ţipi
dar glasul ţi-a rămas
abia foşnind, bătând din aripi.
La fel de stins
ca şi-al mătăsii glas.
Lucrurile-şi vorbesc
şi ne aud.
Şi câteodată greşesc.
Miron Radu Paraschivescu
Pentru Luiza C.
2. Iar sunt obsedată de o melodie. Şi când mă găsesc într-o asemenea stare trebuie să vă "pasez" şi vouă minunaţia.
Minunaţia:
Cam asta pot să vă ofer de Moş Nicolae.
Cu mare drag,
Ilinca.
2 comentarii:
Îţi mulţumim pentru că împarţi cu noi fărâme din sufletul tău.Să nu încetezi a face asta.
Multumesc pentru dedicatie. Esti o minunatie!
Trimiteți un comentariu