Scufiţa Roşie

Aş dori să reiau ideea cu spectacolul Scufiţa Roşie a Companiei Louis Brouillard din Paris. Ei bine, am fost şi la a doua reprezentaţie a piesei iar acum pot vorbi clar. În primul rând, francezii au montat o adaptare modernă după clasica Scufiţa Roşie,,cea a fraţilor Grimm. Povestea are la bază următoarea temă: părinţii care nu comunică cu copii lor şi confruntarea cu frica. Treaba urâtă e că această variantă nu era pentru copii aşa mici cum au fost aduşi de educatoare - care, la reprezentaţia de dimineaţă m-au uimit şi terorizat cu gălăgia lor - oricum ei nu prea au înţeles nimic. În schimb, la a doua reprezentaţia am văzut emoţie pe faţa adulţilor au fost emoţionaţi (unii până la lacrimi). Cu un decor cât se poate de simplu, cu mişcări cât se poate de graţioase, expresivitate naturală, compania pariziană m-a impresionat. Am observat că faţă de piesele româneşti (am mai văzut Dumbrava minunată şi Hansel şi Gretel), cele de afară, au fost mai sincere, mai naturale, ele antrenează creierul celor mici. Cele de la noi au fost greu de înţeles şi improvizate. Păpuşile în mare parte palide, deloc spectaculoase pentru gustul meu.   

Sincer, am înţeles că teatrul de păpuşi de la noi  parcă rămâne undeva în urmă. Regizorii au uitat că în ziua de azi, copii sunt mai deştepti, că evoluează mai repede decât au evoluat ei şi că nu este deloc recomandat să te prezinţi în faţa lor cu minciuni şi cu lucruri ponosite. Dacă tehnologia se prezintă aşa stralucitoare în faţa "micilor omuleţi" cum vă mai aşteptaţi voi sa-i atrageţi la teatru cu prăfăria asta? Nu e de mirare ca mulţi elevi vin la teatru cu bilete luate din obligaţie de la profesori şi în mijlocul spectacolului se manifestă cum nu se poate mai zgomotos ca toate animalele.

De pe site-ul cu ştiri din Iaşi, am preluat următorul interviu cu regizorul Scufiţei Roşii - Joël Pommerat :

"Este prima oara cand creez un spectacol destinat copiilor. M-a preocupat adesea teatrul pentru copii in raport cu acela pentru adulti. La nivelul formei si al exigentelor din timpul lucrului, sunt sigur ca nu exista diferente intre diferite publicuri. in schimb, sunt convins ca publicul copil are dreptul la aceeasi profunzime a cautarii, la aceeasi dorinta de perfectiune, ca publicul adult. Cei mici au dreptul ca noi, artistii, sa nu ajustam nimic din felul in care facem teatru atunci cand facem teatru pentru ei. Pentru , am vrut sa scriu propria versiune a povestii. Vroiam doar sa evidentiez personajele si etapele calatoriei unei fetite care pleaca de acasa pentru a-si vizita bunica si il intalneste pe lup. Am urmarit simplitatea si adevarul. Raportul cu frica este primordial in aceasta poveste si, in general, in viata oricarui copil. Dupa mine, a aborda frica in discutiile cu copiii inseamna a aborda si cealalta fata a acestui tip de emotie׃ dorinta. Trebuie sa le vorbim copiilor despre initierea in frica, despre cum sa stapanesti acest sentiment inainte de a deveni adult."

 

Cu drag,

Ilinca.