Laurence Olivier (partea IV)

Cariera lui Laurence Olivier era, până în 1937, incertă. Filmele jucate în această perioadă sunt mediocre, activitatea lui artistică fiind un du-te-vino între SUA si Marea Britanie. Din cele 7 filme turnate în perioada 1931- 1936, nu putem reţine ca reuşite decât  Biletul galben de Roul Walsh şi Nopţi moscovite (versiunea în engleză) de Anthony Asquith. Visul lui de a cuceri Hollywoodul părea ca nu se va împlini niciodată.

Până la urmă, Laurence se întoarce pe scenă, unde obţine un rol admirabil în piesa Şobolani de Norvegia de Keith Winter.  Cu această ocazie, actorul face următoarea remarcă: „Pe vremea aceea, a juca teatru şi a juca film păreau două noţiuni deosebite, aş spune meserii diferite. Acum ştiu că asta nu e adevărat: adevărul este mult mai delicat. Ele fac apel, desigur, la aceleaşi incrediente; diferă doar dozele. Pentru a cunoaşte precis delimitările, diferenţele dintre ele e nevoie de ani şi ani de trudă chinuitoare. Există aici o sumedenie de variaţii în funcţie de caracterul actorului. Mie mi-au trebuit mulţi ani pentru a deprinde arta de  juca în film. În primii zece ani n-am făcut decât lucru de mântuială, numai convenţionalism şi ignoranţă. după aceasta a fost necesar să învăţ din nou cum se joacă pe scenă, încorporând aici tot adevărul impus de jocul cinematografic, reducând prin aceasta considerabil nota de teatralitate.”

Deşi afectat de vechile insuccese, el se întoarce la Hollywood, vrând să joace în Regina Cristina alături de Greta Garbo, căreia, cei de la MGM îi făceau toate mofturile pentru a rămane. Dar Larry abandonează producţia încă din timpul filmărilor de probă. Filmul se dovedeşte a fi un eşec. Din fericire, înainte să plece din America, Laurence şi-a asigurat la New York un rol excelent în piesa Copacul din golful verde  aparţinând lui Mordaunt Shairp. Piesa face furori timp de 20 de săptămâni, până când relaţia dintre Olivier şi Jed Harris, cel care pusese în scenă piesa, se rupe.

Experienţele neplăcute din America, îl fac pe actor să se întoarcă bucuros în patria mamă unde prietenul Noel Coward îi oferă un rol nou. Toate sunt perfecte: piesa, partenera de scenă, rolul! Din nou, totul se năruie odată cu mania lui Coward de a-i pune pe actori să-şi rostească replicile în ritm de mitralieră, accelerând astfel tempoul piesei.

Laurence Olivier se vindecă prin succesele teatrului de scenă. Întră în prestigioasa companie „Old Vic”, unde va aborda ca protagonist marele repertoriu shakespearian, apoi debutează în regia de teatru şi în câteva filme britanice care-i vor aduce mult aşteptatul titlu de actor de cinema.

Una din marile reuşite ale lui Laurence Olivier a fost obţinerea unui rol mult visat: Romeo din vestita piesă Romeo şi Julieta. Singura condiţie era să-l joace pe Romeo alternativ cu Mercuţio. Intrepretarea lui realistă e fără precedent, sparge vechile tipare alături de Peggy Ashcroft. Reacţia negativă a criticilor îl şochează. El simţea că Romeo e primul rol pe care l-a creat cu adevărat. Dar existau si critici favorabile, mai ales din partea actorilor. Mercuţio a avut un succes colosal prin fantezia si exploziile temperamentale de care a dat dovadă.

Laurence se  revoltă împotriva unor legende ridicole perpetuate în teatru reclamând „ o pasiune egală între partenerii ce joacă Romeo şi Julieta, ca şi cum pentru a simula o moarte scenică e nevoie de una fizică. Asemenea concepţii simpliste privează munca artistică. Tot referitor la viziunea asupra personajului, am auzit adeseori pe tinerele Juliete deplorând lipsa de vlagă a iubitului lor, exprimându-şi dezamăgirea faţă de absenţa bărbăţiei şi a bravurii romantice a partenerului. Sunt convins că felul în care mi-am conceput personajul, cu pasiune, realism poetic şi siluetă italiană, a fost realizat pe linia cea mai justă.” 

Supărarea era aşa mare, încât s-a oferit să lase rolul altcuiva. Ceea ce-l indigna era şi faptul că îi era contestată capacitatea de a rosti corect versurile shakespeariene, adică aşa cum fusese învăţat în şcoală: natural. Nu-l consola cu nimic faptul ca Mercuţio nu fusese contestat.  Până la urmă, mult criticatul spectacol a avut 186 de reprezentaţii!

Staţi aproape: urmează partea cu Vivien Leigh! 

Cu drag, 

Ilinca.