Laurence Olivier (partea I)

Ca să sărbătoresc faptul că am trecut cu bine peste o etapă din viaţa mea, “închin” un post despre legendarul Laurence Olivier noului meu drum pe care l-am ales şi oamenilor dragi care m-au susţinut (măcar s-o zic ca la Oscar, nu?)! Cu alte cuvinte, după mai bine de 2 ani de când “am făcut cunoştinţă” cu el şi de când îl venerez, m-am hotărât să vi-l prezint pe actorul meu preferat, cel cu care mi-am tot terorizat cunoştinţele sub porecla de “soţul meu”.

Laurence Olivier nu prea este cunoscut pe meleagurile noastre de generaţia tânără, din păcate, el fiind un actor, în primul rând de scenă, apoi de film. Este unul dintre cei mai mari actori de Shakespeare! Geniul şi capacitatea cameleonică sunt dovedite pe parcursul a mai bine de 60 de ani de carieră, în urma cărora rămân performanţele de neatins în rolurile interpretate atât pe scenă, cat şi în faţa camerelor. Cum cuvintele sunt de prisos fără dovezi, voi începe cu biografia, ca să vedeţi de unde pleaca geniul.

Sir Laurence Kerr Olivier, s-a născut în anul de graţie 1907, într-o bună dimineaţă a lunii mai, ziua 22, într-un orăşel din Anglia. La trei ani de la naşterea sa, familia se mută la Londra. Imaginaţia şi credibilitatea lui s-au manifestat încă de când era mic, aşa cum îşi aminteşte el de acel “inveterat şi pe cât se pare de irezistibil păcat, acela de a minţi. Era absolut imposibil pentru mine de a rezista acestei tentaţii. Ceva mă împingea să inventez tot felul de poveşti şi să le servesc ca întâmplări adevărate atât de convingător încât să le creadă oricine fără măcar vreo urma de îndoială sau de suspiciune.”

Tatăl lui Laurence a fost preot si un lucru interesant e faptul că era intransigent – motiv pentru care i-a fost greu să se împace cu ciudatul obicei al fiului său - şi pe deasupra era deosebit de economic (până şi la apa curentă, baia facându-se dupa un ritual neobişnuit: mama împărţea cada cu sora lui, iar baia celor de speţă bărbătească avea loc în trei etape: întâi tatăl, apoi în aceiaşi apă fratele mai mare şi apoi Larry - după cum îi spuneau cunoscuţii-, apa în care urma să se spele când îi venea rândul, căpătând o culoare …dubioasă).

Straniu este faptul că în ciuda firii conservatoare, pastorul a intuit în fiul său, încă din copilărie, vocaţia de actor. Vroind să plece cu fratele lui în India, să devină plantator de ceai, Laurence a fost împiedicat de tatăl său, care i-a spus ferm : “Nu fi prost băiete; tu n-ai să pleci în India. Vei rămâne aici şi te vei pregăti pentru teatru. Vei deveni actor!”.


Îşi face debutul pe scena şcolii jucând fragmente din Iulius Cezar de Shakespeare în rolul lui Brutus, care va atrage atenţia, în rândul publicului aflandu-se celebrităţi din lumea teatrului, ale căror critici au fost mai mult decât încurajatoare.

La 12 ani joacă travesti, conform metodei tradiţionale teatrale shakespeariene în care băieţii jucau personaje feminine iar fetele pe cele masculine. Deşi a dat greş cu primul rol, la a doua distribuţie, când primeşte rolul Catarinei din Îmblanzirea scorpiei a lui W. Shakespeare, îşi ia revanşa, obţinând un succes considerabil, echipa fiind invitată sa joace la Stratford-upon-Avon în martie 1922, într-un matineu special, de amatori, unde se sărbătorea ziua lui Shakespeare. Aceasta manifestare a însemnat pentru Olivier primul contact cu un teatru adevărat.


Mai multe, in partea următoare...

Cu drag,
Ilinca.