Laurence Olivier (partea V)

Anul 1936 este un an al întâlnirilor pentru Laurence Olivier: întâlnirea cu Tyrone Gutherie şi compania „Old Vic”, reîntâlnirea cu Shakespeare (de data asta pe ecran),  şi mai ales memorabila întâlnire cu Vivien Leigh.

Cu un an înainte, producătorul Walter Wanger i-a propus să interpreteze  Romeo şi Julieta pe ecran dar Laurence a refuzat spunând raspicat că ”Shakespeare nu trebuie niciodată filmat”.  Acum, la cei 30 de ani ai săi, Laurence îşi schimbă concepţia şi acceptă să apară într-una din primele ecranizări shakespeariene, mai exact, în comedia Cum vă place.  Era nevoie de mult curaj pentru a pune sau mai bine zis, pentru a traduce pe sticla pe Shakespeare. Numai Reinhardt îndrăznise să facă Visul unei nopţi de vară, în 1935 – o variantă cu adevărat reuşită (preferata mea, despre care sper să apuc să vă vorbesc cândva).  Succesul lui Reinhardt umbrise eşecul celor de la Hollywood, care, în 1929, exact la graniţa dintre filmul vorbitor şi cel mut,  au încercat să pună pe sticlă Îmblanzirea scorpiei cu Mary Pickford si Douglas Fairbanks – marile staruri ale Americii. Filmul Cum vă place a avut în distribuţie actori consacraţi în ”ale shakespearului” – Laurence al nostru şi Elisabeth Bergner -, aşa că succesul a fost ... iminent. Olivier a pledat mea culpa pentru vechea concepţie şi pe deasupra i s-a deschis apetitul pentru film. 

Dar cum spuneam şi la început: 1936 este anul întâlnirii cu Vivien Leigh, femeia cu care avea să trăiască peste două decenii şi cu care a alcătuit acel cuplu perfect, rarissim. Oficial, cei doi s-au întâlnit într-o după-amiază, la ”New Theatre”, unde Larry fusese invitat să asiste la repetiţia unei scene din piesa Richard al II-lea. În această scenă apărea şi tânăra actriţă de 23 de ani – Vivien Leigh (care era pe atunci soţia unui renumit avocat, cu 13 ani mai mare decat ea – Leigh Holman). Pe atunci, Olivier o cunoştea doar din auzite, numele ei fiind cunoscut datorită rolului jucat în Masca virtuţii de Ashley Dukes. Această primă întâlnire nu ar fi însemnat nimic dacă nu s-ar mai fi întâlnit mai târziu. Olivier nu face nici o aluzie în memoriile sale despre această întâlnire.

 El descrie, în schimb, impresia lasată după ce a vazut-o în Masca virtuţii: ”În afara privirii ei care era pur şi simplu magică, ea poseda o seninătate, un echilibru perfect. Gâtul ei părea aproape prea fragil pentru a-i susţine capul. Avea un aer surprins şi ceva din orgoliul unui jongleur ce poate realiza aproape în glumă o strălucită performanţă. Ea mai avea şi altceva: forţa de atracţie a unuia din cele mai tulburătoare temperamente pe care le-am întâlnit în viaţa mea. Acea ciudată, înduioşătoare scânteie de demnitate pare să fi fost acel ceva în stare să subjuge pătimaşa legiune a admiratorilor ei fanatici.”

La scurtă vreme după această ”a doua întâlnire”, cei doi se regăsesc în saloanele de la ”Savoy-Grill”, unde cele două cupluri fac prezentările de rigoare. Doar la câteva zile după aceasta, soţii Olivier, care închiriaseră o superbă vilă, îi invită pe soţii Holman să petreacă weekendul cu ei. ”La fel ca în orice prim act al unei piese” – spunea ironic Laurence.  Următorul act ni-l povesteşte chiar ...”soţul meu”:  ”Într-o după amiază,  eu eram în cabina mea de la teatru, machiindu-mă pentru un matineu cu <Romeo> , când, pe neaşteptate, Vivien îşi făcu apariţia, pretextând, de ochii lumii, că venise să ne invite undeva pe mine şi pe Jill; a rămas doar câteva minute şi apoi s-a sculat să plece, nu înainte de a fi depus un delicat sărut pe umărul meu”.

Destinul favorizează acest început de idilă, aducându-i aproape într-o superproducţie menită să-i concureze pe americani şi să deschidă calea filmului britanic în Europa: Flăcări deasupra Angliei.  Cu temperamentul, sensibilitatea şi frumuseţea ei, Vivien fusese aleasă pentru al doilea rol feminin principal – dama de onoare a reginei Elisabeta-, iar Laurence era distribuit în rolul principal masculin. Arareori ne este dat să vedem o pereche atât de convingătoare în sentimentele ce trebuiau doar simulate şi nu trăite propriu-zis. Cei doi s-au vazut zilnic, timp de 14 săptămani, cât a durat filmarea. Iată ce spunea Felix Barker: ”La sfârşitul acestor săptămâni Olivier nu-şi mai putea scoate din minte gândul la Vivien Leigh, iar pentru Vivien, Olivier devenise centrul universului ”. 

Vă pun prima parte din Fire over England. Vă recomand filmul atât pentru a urmări evoluţia lui Laurence Olivier şi a lui Vivien Leigh, cât şi pentru a vă confirma  cele spuse de mine, mai sus: sinceritatea sentimentelor transpuse pe ecran. Aveţi partea întai - cred ca vă descurcaţi cu celelalte.

PS: Încă un lucru care-mi place mie şi pe care îl recomand călduros, este acela de a urmări evoluţia unui actor prin vizionarea în ordine cronologică a filmelor lui.  

PPS: Vă fac poftă cu o mică secvenţă cu ei doi.

Mai multe din tumultoasa relaţie şi carieră a lui Laurence Olivier, în următoarea parte. 

Cu drag, 

Ilinca.