joi, 29 septembrie 2011

Plecând

Nopţile uneori se deşteaptă
un clopot, ori geme o treaptă,
ca şi cum ar veni cineva, ca şi cum
m-ar chema către ţara de fum.

Se-ntunecă şi se clatină cerul.
S-alege de-o parte lemnul, de alta fierul.
Toate lucrurile se-nfioară. Din ape
uscatu-nvolburat vrea să scape.

Nu-i nici-o lumină, nu-i nici-o floare.
Şi iată : vieţile viitoare
nu mă mângâie că mă duc de-aici,
lăsând ogoarele, copiii mici.

Aş fi vrut să mai am răgaz,
să mai fac o gradină şi-un iaz ;
să zidesc case, să pun livezi,
şi vie să cresc, şi cirezi.

Doamne, ce mult aş fi vrut
să le fac toate de la-nceput !

Însă Dumnezeu m-a strigat,
în mijlocul zilei de foc, şi-am plecat,
lăsând uneltele, lăsând ogoarele,
pământul cel vesel şi soarele!


Magda Isanos


În acest moment, pentru cei îndureraţi de pierderea fapturi iubite.

Ilinca

A drop too much

Săptămâna asta m-am gândit să postez un nou filmuleţ de-al lui Jiri Trnka - A drop too much (O picătură prea mult). Tema abordată de Jiri Trnka e combinaţia dintre alcool şi conducere şi despre resposabilitate - pe care mulţi o uită cand urcă la volan. Ne întâlnim iar cu una din păpuşile lui simpatice - una motociclistă de data asta!

Vă las pe voi să trageţi învăţăminte din mai mult decât simpaticul scurtmetraj de mai jos!   

Prima parte:


A doua parte:



Cu drag,
Ilinca.

duminică, 25 septembrie 2011

Vis vegetal


















Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea să cresc
lângă fereastra ta, te-aş auzi
şi-n voie te-aş privi întreaga zi.
M-aş apuca şi iarna să-nfloresc,
ca să te bucuri. Păsările cele
mai mândre-ar face cuib pe creanga mea,
şi nopţile mi-ar da cercei de stele,
pe care, ca pe frunze ţi le-aş da.
Prin geamul larg deschis, de-atâtea ori
m-aş apleca uşoară, să-ţi sărut
când părul ce pe frunte ţi-a căzut,
când buzele, cu buze moi de flori.
Spre toamnă m-aş juca, zvârlindu-ţi mere
şi foi de aur roşu prin odaie,
cu-a ramurilor tânără putere
ţi-aş apăra obloanele de ploaie.
Şi, cine ştie, poate că într-o seară
de primăvară, când va fi şi lună,
va trece prin grădină-o zână bună,
făcându-mă femeie să fiu iară.
Atuncea sprijinindu-mi de pervaz
genuchiul ud de frunze şi pământ,
cu părul încă doldora de vânt,
cu rouă şi cu lună pe obraz,
eu ţi-aş sări în casă, şi senină
(uitând de-atâta vreme să vorbesc),
cu câte-un cuib în fiecare mână
întinsă, aş începe să zâmbesc.

Magda Isanos

Cu drag,
lui Tudor.



joi, 22 septembrie 2011

De unde aţi cumpărat?

Inspiraţiunea mea ingenioasă în colaborare cu Departamentul de Comedie s-au gândit că o mică "poznă" nu strică. Aşa că m-am gândit să postez o poezie de o atmosferă mai neobişnuită, ce aparţine lui Ion Pribeagu - poet mai comico-vulgar, aşa.                                                     
 
De unde aţi cumpărat?
Din înaltul plin de boare rece,
Curg serpentine de carmin
Şi un domn – să-i zicem Toma – trece
Pe bulevardul Bolintin.
În urma lui, cu doi-trei metri
Cu pasul rar şi săltăreţ
Venea Manole zis al Petrei
Cu nasu-n vânt, cu părul creţ
Şi cum trecea prin filieră
Şi parc şi oameni şi decor
Lui Toma-i scapă-n atmosferă
Un pârţ urât mirositor.
Un aer greu, de neft, de varză,
Ce-i intră în nări, în gât, în oase
Şi împrăştie, până să se piarză
Suspecte gaze puturoase.
Manole adulmecând aroma
Ce întreaga-i fiinţă îi ispiteşte
Aleargă iute după Toma
Şi-l opreşte:
- Scuzaţi, vă rog - a spus Manole
Vibrând cu vocea-i ca o strună
Dar de unde aţi cumpărat fasole
De-o calitate aşa de bună?















Cu drag,
Ilinca.


PS: Chi chi chi... Sublim, nu-i aşa?

marți, 20 septembrie 2011

Laurence Olivier (partea VII)


Tot în 1938, pe când se afla cu Vivien în vacanţă, pe Coasta de Azur, Larry primeşte invitaţia de peste ocean de la producătorul Samuel Goldwyn să turneze un film. Deşi aparenţele păreau a spune că Laurence nu mai vrea să audă de America, de fapt, el aştepta nerăbdător ocazia unei revanşe. Astfel, el ajunge să-l joace pe Heathcliff din La răscruce de vânturi  după romanul lui Emily Bronte în regia lui William Wyler, unul dintre cei mai prestigioşi cineaşti ai Hollywood-ului. El se cam îndoia însă de partenera sa – Merle Oberon cu care mai turnase un film şi pe care o considera o actriţă lipsită de temperament pentru rolul tumultoasei Cathy. El o vroia pe Vivien Leigh şi cam şi de asta au avut loc unele incidente între Olivier şi Oberon. Ea a interpretat-o cu succes pe  Cathy.

Vă pun şi trailerul filmului pe care îl recomand cu deosebită încredere!


Pe lângă faptul că i-a împăcat pe protagonişti, William Wyler i-a dat prima lecţie de modestie lui Laurence. L-a făcut să înţeleagă că cinematograful este o artă autentică pe care actorii sunt chemaţi să o slujească cu respect şi devotament. Laurence Olivier a înţeles diferenţa dintre teatrul de scenă şi cinematografie.


La răscruce de vânturi este un primul film cu adevărat important al lui Laurence Olivier. De ce? Pentru că este primul film în care Olivier îşi foloseşte minunatele lui resurse interpretative deja confirmate pe scenă şi pentru că el marchează reintrarea sa în cetatea filmului, de astă dată glorioasă.


Laurence oferă o adevărată interpretare actoricească modernă de astă dată, cu un joc aproape brutal, colţuros, intens, cu expresii variate. Filmul a avut mare succes şi i-a adus lui Olivier prima nominalizare la Oscar. Timp de 2 ani, el lasă scena pe planul doi, apărând doar într-o piesă pe Broadway, ca să nu-şi piardă antrenamentul.


Cât despre Vivien, despărţirea lor temporară fusese cam dureroasă, dar Laurence veghea atent asupra carierei ei deoarece jurase că odată ajuns la Hollywood, o să o cheme şi pe ea acolo.   


Vivien a suportat greu absenţa omului iubit şi până la urmă se duce la el, în America. Adevărul e că Larry îi sugerase în scrisori să-şi găsească timp pentru o călătorie peste ocean. El creadea că Vivien îi va cuceri pe cei de acolo cu şarmul ei. Laurence a sfătuit-o să fie gata să intre în cursa pentru rolul principal din superproducţia secolului – Pe aripile vântului scrisă de Margaret Mitchell. Se pare că Larry nu s-a înselat în privinţa farmecului irezistibil al multiubitei lui, Vivien, care a obţinut rolul lui Scarlett (cel mai râvnit rol feminin din toată istoria cinematografului american).


Apariţia celui de Al Doilea Război Mondial nu împiedică activitatea lui Larry şi Vivien. El filmează Rebecca în regia lui Hitchock. Rolul lui Max de Winter îi vine de minune! Dar Vivien (care obţinuse un Oscar pentru Pe aripile vântului), nu a fost distribuită în rolul soţiei, producătorii având alte planuri cu ea. Rebecca obţine Oscarul pentru cel mai bun film al anului 1940, iar Olivier este pentru a doua oară candidat al premiului.



Ca şi mai sus, vă pun la dispoziţie tot un trailer.

Dar mai vine un eşec. Pune în scenă, în America, Romeo şi Julieta alături pe Vivien Leigh, pe banii lor (strânşi din Aripile vântului, Răscruce de vânturi, Rebecca şi Mândrie şi prejudecată ) pe care îi pierd. Unde mai pui că Anglia intrase atunci în război, fapt care agreavează şi mai mult situaţie celor doi : de concubini.




Chiar dacă cei doi au obţinut divorţurile, ei tot trăiau ca un cuplu clandestin, trebuind să se ascundă de ochii oamenilor care în America erau şi mai ipocriţi Ei hotărasc să se casatorească, dar nu înainte de a-şi pune copii la adăpost, în Tarquin, în vârstă de 4 ani a fost adus de Jill în Statele Unite, iar Suzanne a fost lăsată în grija mamei lui Vivien, în Canada, La Vancouver.


Astfel, la 21 august 1940, Laurence Olivier şi Vivien Leigh îşi unesc destinele, la Santa Barbara într-o ceremonie intimă. Katherine Hepburn şi Ronald Colman le sunt martori. Cei doi ”britanici romanţioşi”devin centrul atenţiei în cetatea filmului. 


Rămâneţi aproape de valiza mea cu bijuterii artistice
pentru a citi următoarele părţi cu 
marele Laurence Olivier.

Cu drag, 
Ilinca.

miercuri, 14 septembrie 2011

Altă matematică






















O poezie destul de cunoscută de-a lui Nichita Stănescu, şi destul de înaltă din punct de vedere calitativ şi sentimental - Altă matematică. Da, o poezie de dragoste.



Altă matematică

Noi ştim că unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o pară
nu ştim cât face.
Ştim că cinci fără patru fac unu,
dar un nor fără o corabie
nu ştim cât face.
Ştim, noi ştim că opt
împărţit la opt fac unu,
dar un munte împărţit la o capră
nu ştim cât face.
Ştim că unu plus unu fac doi,
dar eu şi cu tine,
nu Ştim, vai, nu ştim cât facem.

Ah, dar o plapumă
înmulţită cu un iepure
face o roscovană, desigur,
o varză împărţită la un steag
fac un porc,
un cal fără un tramvai
face un înger,
o conopidă plus un ou,
face un astragal...

Numai tu şi cu mine
înmultiţi şi împărţiţi
adunaţi şi scăzuţi
rămânem aceiaşi...

Pieri din mintea mea!
Revino-mi în inimă!




Cu drag,
preaiubitului T.










P:S: Nu toţi am uitat de "terapia prin poezii". Şi o melodie (foarte senină) de fond :


Story of a bass cello

Nu ştiu vouă, dar mie imi era dor de Jiří Trnka. Cu ceva vreme în urmă, vi l-am prezentat împreună cu o lucrare tare drăguţă de-a lui, despre artişt în raport cu comunismul : Mâna

Acum a venit vremea să vă mai arăt o altă lucrare preţioasă: The story of the bass cello/ Povestea contrabasului scrisă de Anton Cehov. Scurt-metrajul a fost filmat în 1949.


Iată cum decurge povestea: Un muzicant cu un contrabas se îndreaptă spre castelul unui prinţ, să participe la o serată muzicală. Se opreşte pe malul unei ape, unde o fată frumoasă stătea la pescuit. Muzicantul se gândeşte să-i lase fetei un semn: îi prinde-n cârligul undiţei un buchet de flori. Când să plece, constată că i-au fost furate hainele. Contrabasistul  se ascunde sub podul din apropiere, să aştepte înserarea. Fata se trezeşte, constată că undiţa a prins ceva, se dezbracă, intră în apă, desface cârligul din buruienile în care se împotmolise, iese şi constată că îi fuseseră furate hainele. Drept pentru care se refugiază sub podul din apropiere, să aştepte înserarea.
 

Şi iată cum destinul îi aduce din nou pe cei doi unul lângă altul, de data aceasta complet goi. El goleşte cutia de contrabas şi-i propune fetei să intre în ea, să-şi ascundă astfel goliciunea. Zis şi făcut.
Iar de-aici... o altă serie de aventuri, în urma cărora contrabasistul porneşte în urmărirea hoţilor de haine, cutia de contrabas ajunge fără muzicant dar cu tânăra fată la serata muzicală, de unde este salvată. Contrabasistul se întoarce să caute cutia instrumentului în care o lăsase pe fată, n-o mai găseşte. În carte, povestea se termină aşa: "Ţăranii de prin partea locului mai povestesc şi astăzi că uneori, noaptea, se vede umblând în jurul podeţului un om în pielea goală, cu părul lung, lung, şi cu un joben pe cap. Iar de sub podeţ se aude, din când în când, un scârţâit răguşit de contrabas..."
.

 
 Prima parte:






A doua parte: 




Sper că nu v-aţi pierdut gustul pentru poveştile ghiduşe, pline de farmec.




Cu drag,
Ilinca.

duminică, 11 septembrie 2011

Smoke


O bijuterie pe care aştept de ceva vreme să v-o dezvălui este Smoke. De fapt, Smoke şi pe Sylvie Guillem





















 Sylvie Guillem a fost desemnată ca fiind cea mai bună dansatoare din lume la ora actuală. Sunt multe elemente care o fac spectaculoasă, printre care: corpul ei (se spune ca a dat o nouă formă corpului de balerină, este un adevărat dar de la Dumnezeu, de care ea este profund conştientă) şi mişcările graţioase, deosebit de expresive şi naturale. Vă mai spun că este o rebelă (şi-a croit propriul drum când a ales să treacă la dans contemporan, s-a contrazis vehement cu mari artişti ai dansului şi este considerată de mulţi îngâmfată). A început prin a fi gimnastă, apoi s-a apucat de balet - de aici conformaţia perfectă a corpului ei. S-a făcut cunoscută datorită parteneriatului cu marele balerin Rudolf Nureyev, cu care a şi avut o relaţie amoroasă (se spune că ea a fost singura femeie cu care Nureyev a vrut vreodată să se însoare, unde mai pui că el a fost şi gay).

Întâi vă prezint Smoke, o lucrare din 1995, sub coregrafia lui Mats Ek. Alături de Sylvie, dansează fratele lui Mats, Niklas Ek. 

Mats Ek este un coregraf recunoscut la nivel mondial. După cum am precizat, el mai are un frate Niklas care e dansator şi o soră Malin care este actriţă. Mi s-a părut interesant că cei trei fraţi provin dintr-o mamă coregraf - Birgit Cullberg (care şi-a înfiinţat o companie de balet  prestigioasă - Cullberg Ballet) şi dintr-un tată actor - Anders Ek.

Aşa că nu mă mai miră de unde vine coregrafia asta minunată a lui Mats şi mişcările fluide, naturale şi graţioase ale lui Niklas.

Dar destul v-am tot povestit eu despre artişti, să vă spun şi părerea mea despre mica bijuterie contemporană. Arta este interpretativă, bineînţeles, în anumite limite - până nu ieşi din tipar. Ori, dansul contemporan alături de vestimentaţie, puţinele elemente de decor, precum şi ... fumul şi mâna străină care tot apare acolo, constituie destul material pentru un mic joc de imaginaţie. Jocul meu de imaginaţie vă provoacă să vă gândiţi la ce ar putea simboliza elementele de dans, de decor, de actorie şi de vestimentaţie şi să construiţi povestea piesei. Eu cred că este vorba  de povestea unor oameni care se implică într-o relaţie care îi schimbă, dar care într-un sfârşit ajung la dispută.  Sau poate de omul influenţat de societate, care în intimitate este un cu totul alt om.

Piesa se constituie din trei parţi. Pe parcursul lor, mi-am permis să vă tot scriu ce cred eu despre anumite elemente.

În prima parte apare El care îşi descrie acţiunile de zi cu zi sau poate viaţa (şi apare mâna care parcă îl hipnotizează). El se îndragosteşe de ea.  După părerea mea, fumul este simbolul  pasiunii, al erotismului. Mişcările lor sunt tandre, arată perfecţiunea relaţiei, intimitatea.


A doua parte este despre relaţia lor. O chestie care mi-a venit în minte, este faptul că la început El dă cu piciorul în birou - aşa îl văd eu a fi -  care este redus acum ca dimensiune faţă de cum era prezentat în prima parte şi care cred că ar putea să se refere la faptul ca viaţa intimă a micşorat importanţa muncii, a materialului. Efemerul este eclipsat de dragostea protagoniştilor.


Partea a treia. Tulburătoare. Nu de multe ori, aflată în diferite stari spirituale, m-am găsit uitându-mă cu ochii în lacrimi la partea a treia. 

Nu pot să nu precizez atenţia pentru detalii, finisaje, simplitatea complexă (!!), gesturile comice, trupurile lor care strălucesc datorită expresivităţii. E greu de explicat ce simte ea, tumultul. Stările, amintirile, senzaţiile, iluziile curg, se dezlănţuie una după alta. Finalul deschis.



Sunt foarte multe subtilităţi de explicat, dar vă las pe voi să atribuiţi noi înţelesuri.

Oameni buni, asta e dantelă fină de Paris facută din mătase suedeză! Dacă nu ştii să o porţi, nu o poţi aprecia!


Cu mult drag,
a voastră, Ilinca.   




joi, 8 septembrie 2011

Poemele iubirii XXVII




De toate-aveam, dar iată, te iubesc;
Fiinţa, astfel, eu mi-am pustiit-o.
Departe-acum de mine viaţa-mi duc
Rugându-mă ce-a fost, să fie

Gândeşte dar, câtă cerşetorie!

E glasul tău de vină, ori tăcerea
Sau mai degrabă-acele dulci taifasuri
Când repetând ce tu gândeşti
Eu te strecor în propriile-ţi gusturi
Spre a nu pierde nici un pas al tău
Care cu-ncredere mă fac să-afirm
Ce mult ne-asemănăm şi bine 

O, spune-mi, ce cunosc de fapt din tine?


Anna Brâncoveanu de Noilles



Cu drag,
Ilinca.

sâmbătă, 3 septembrie 2011

Trilologia Trois Couleurs / Provocare






















Şi mai am o provocare: să vă uitaţi la trilogia Trois Couleurs în regia lui  Krzysztof Kieślowski  şi să-mi spuneţi care film din triologie credeţi că e mai bun: cel albastru, cel alb sau cel roşu.

Triologia poartă numele culorilor steagului Franţei pentru că se bazează pe motto-ul Frantei "libertate, egalitate, fraternitate". Astfel, fiecare film are motto-ul lui. Este destul de bogat în simboluri care leagă dar şi diferenţiază poveştile. Bătrânii care se chinuie să pună sticle la reciclat şi legătura personajelor cu trecutul sunt simboluri comune.  

În Albastru joacă Juliette Binoche. Are o coloană sonoră care mă  obsedează. Simboluri: muzica, legătura cu trecutul redată prin imagini cu sky diving şi bungee jumping. Povestea începe cu o femeie a cărui soţ era un renumit compozitor.

Aici aveţi trailer.


În Alb joacă Julie Depy. Partenerul ei polonez este foarte simpatic! Aici, legătura cu trecutul este redată prin monedă şi prin bustul furat de la un anticariat din Paris. E despre o franţuzoaică şi un polonez care divorţează.




Roşu are ca protagonistă pe actriţa Irene Jacob. Stiloul şi uşile deschise sunt simbolurile principale. Acţiunea se petrece între o studentă care mai este şi model cu jumătate de normă şi între un judecător pensionat.


Eu nu aş vrea să vă dezvălui prea multe şi să stric astfel farmecul.


Cu drag,
Ilinca.

vineri, 2 septembrie 2011

Ghiceşti?















Aşteaptă greu culesul, şi viile, şi merii
Să umple sumbre pimniţi cu dogoreala verii;
Dar pumnul în ciorchine te-o strânge iar de gât,
Doamnă, muiere dulce, că prea-mi faci de urât!

M. R. Paraschivescu

joi, 1 septembrie 2011

Poemele iubirii VIII






















De ce nevoia asta puternică şi tristă
De a vedea cum gâfâie şi cum se istoveşte
În a plăcerii agonie trupul
Pe care îl asişti în reverie?


Aşa nădăjduieşti să poţi capta
Din suflet acel dram inviolabil,
Aşa nădăjduieşti să furi prin voluptate
Făpturii devastate şi-n risipă
Insesizabila-i singurătate?


- O, drepturile-mi de-aş putea să-ntrec
Ferit spre a-ţi sustrage-n umbră
Secret, puteri, statornice desprinderi
Să simt că-a ta confuzie adâncă
Întunecatei mele inimi aparţine
Cu mult mai mult decât a ta sunt încă!



Ana Brâncoveanu de Noailles


Cu dragoste,
Ilinca.